VIDEO Gică Popescu, încurajat de unul dintre oamenii cei mai apropiați: ”Trebuie să revină în fotbal”
26.09.2015, 00:22Ofertat de Hagi la Viitorul, Gică Popescu a primit încurajări și de la Anghel Iordănescu. ”Trebuie să se întoarcă în fotbalul românesc”, este mesajul selecționerului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gică Popescu este aşteptat să revină în fotbalul românesc. Fostul căpitan al naţionalei, condamnat în „Dosarul Transferurilor", e aproape de o eliberare condiţionată - oficialii Stelei şi ai Viitorului nu au stat pe ganduri și au anunțat că îl doresc în staff. Popescu este susținut și de Anghel Iordănescu.
”Gică Popescu, în orice moment, poate ajuta fotbalul românesc. Este o personalitate a fotbalului românesc și trebuie să se întoarcă în fotbalul românesc”, a declarat selecționerul României.
Gigi Becali îl anunțase la Steaua, alături de Mihai Stoica, fără a-l consulta însă pe fostul căpitan al Barcelonei. Supărat, ”Baciul” a răbufnit: ”Nu e normal să vorbească în numele meu. Nu mă gândesc deloc la fotbal acum, ci doar la familie. Vreau să recuperez timpul pe care nu l-am petrecut cu ei. Dacă voi reveni, însă, în fotbal, voi face echipă doar cu Gică Hagi”.
”Regele” a preluat din zbor declarațiile cumnatului său. ”Cu siguranță va fi așa. Drumurile noastre s-au unit și vor rămâne împreună întotdeauna”, a declarat Gică Hagi, care-l așteaptă pe Popescu la Viitorul.
Gică Popescu are 115 selecții la echipa națională și 16 goluri. În România a evoluat pentru Universitatea Craiova, Steaua și Dinamo.
Etichete: video , reactii , gica popescu , anghel iordanescu , declaratii , revenire in fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...