VIDEO Ganea: "Cei care mă contestă sunt plătiţi să facă atmosferă neplăcută!"
22.09.2014, 14:21Antrenorul Rapidului, Ionel Ganea, a declarat, într-o conferinţă de presă, că suporterii care îl contestă pe el şi pe administratorul judiciar Cristina Andronache sunt plătiţi pentru a face atmosferă neplăcută la meciuri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Lumea trebuie să se obişnuiască cu această echipă nouă a Rapidului. Pentru Rapid este acum o perioadă de tranziţie şi totodată de reconstrucţie. Cred că suporterii sunt foarte bine cu echipa. Dar eu cred că aceia (n.r. - care îl contestă) sunt nişte suporteri plătiţi să strige şi să facă atmosferă neplăcută la meciuri. Asta e concluzia mea", a spus Ganea.
Întrebat dacă suporterii sunt plătiţi cu apă, având în vedere faptul că acţionarul majoritar Valerii Moraru a oferit apă gratis pe stadion la meciul cu Universitatea Cluj, Ionel Ganea a răspuns: "Nu ştiu".
Referitor la faptul că îl titularizează pe Mircea Bornescu, deşi suporterii îl susţin constant pe Virgil Drăghia, Ganea le-a transmis acestora că el e singurul care decide cine joacă. "Eu hotărăsc cine intră în poartă şi cine nu. Eu hotărăsc cine joacă şi cine nu. Mie nu o să-mi facă nimeni echipa, nici măcar suporterii. Le transmit acest lucru prin intermediul presei", a adăugat tehnicianul rapidist.
Fanii rapidişti au solicitat demisia antrenorului Ionel Ganea şi i-au cerut administratorului judiciar Cristina Andronache să plece, la ultimele partide pe care formaţia giuleşteană le-a disputat în Liga 1.
Etichete: liga 1 , rapid , ionel ganea , ganea rapid , demisie ganea , ganea suporteri rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...