VIDEO FC Botoşani a început cu o victorie clară stagiul de pregătire din Antalya
05.02.2015, 22:59FC Botoşani a câştigat la scor de neprezentare amicalul cu polonezii de la Jagiellonia. „Sperăm să continuăm în acelaşi mod", a declarat Paul Batin.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Revelatia turului din Liga I a început cu o victorie pregătirea din Antalya, 3-0 cu polonezii de la Jagiellonia.
Toate golurile au fost marcate în repriza a doua, de Roussel, de două ori, şi Roşu.
Chiar dacă a fost doar un joc amical, jucătorii ambelor echipe au avut mai multe intrări la limita regulamentului, însă arbitrul întâlnirii a reuşit să ţină jocul sub control.
"În ciuda încrâncenării din teren, arbitrul a avut meritul de a ţine în frâu acest test. S-a jucat bărbăteşte. Au fost multe momente în care jocul a fost dus până la limita regulamentului, însă este fotbal. Ţin să precizez că a fost vorba de un arbitru polonez", a declarat directorul sportiv al moldovenilor, Anton Heleşteanu.
"Ne bucurăm că am câştigat primul meci, sperăm să o ţinem tot aşa în continuare", a spus Paul Batin, la finalul partidei.
Tehnicianul celor de la FC Botoşani, Leo Grozavu, a folosit două formule de echipă, câte una în fiecare repriză.
În prima parte au evoluat Lazar - Homei, Tincu, Oltean, Acsinte - Codoban, Vaşvari, Croitoru - Ivanovic, Hadnagy, Şvichi, iar după pauză au jucat Curileac - Patache, Ngadeu, Danci, Acsinte - Ianc, Bordeanu, Roşu - Roussel, Batin, Quenten.
În următorul amical, jucătorii lui Leo Grozavu îşi vor încerca forţele cu slovacii de la Trencin. În retur, Botoşaniul va juca primul meci cu Gaz Metan, în direct la Digi Sport.
Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.
Etichete: program digi sport , video , liga i , digi sport , digisport , digi sport live , meci amical , paul batin , fc botosani , digi sport online , jagiellonia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...