VIDEO Explicații și concluzii. Lucescu jr.: "Am aruncat două puncte cu Dinamo"
31.03.2014, 00:08Martie a fost luna egalurilor pentru Petrolul. Duminică, după 2-2 cu Dinamo (REZUMATUL VIDEO și DETALII AICI), ploieștenii au ajuns la 5 remize la rând (4 în campionat și una în Cupa României), ultimele 4 cu Răzvan Lucescu antrenor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fostul selecționer nu a iertat arbitrajul de duminică seară, dar s-a arătat nemulțumit și de felul în care elevii săi au tratat ocaziile și spațiile lăsate de bucureșteni la derby-ul etapei a 25-a din Liga 1.
"Sunt convins că noi am aruncat 2 puncte. Am avut un început excelent, dar ghinionul a fost de partea noastră. Suntem vinovați, fiindcă la 2-1 am avut niște situații pe care le-am tratat cu mare ușurință, Trebuia să închidem jocul până la pauză, dar nu am făcut-o, apoi a venit faza ghinionistă din care s-a făcut 2-2, cu autogolul lui Guilherme. Trebuia să câștigăm, dar e adevărat și că în ultima secundă Dinamo putea da golul victoriei, pe fondul ratărilor lui Abel Camara și Zicu.", a declarat Răzvan Lucescu, la capătul meciului Petrolul - Dinamo 2-2.
Petrolul a respectat numai o parte din promisiunile lui Răzvan Lucescu pentru meciul cu roș-albii. "Promit că vom da gol și vom bate Dinamo duminică", spunea tehnicianul ploieștenilor, în urmă cu două zile, la conferința de presă dinaintea derby-ului etapei (VIDEO AICI).
"Nu mi-am imaginat că pot ieși astfel de faze, atunci când am promis că împotriva lui Dinamo va veni și prima victorie. E greșeala mea. Nu am pierdut de când am venit, am avut și două autogoluri (n.r. unul cu Astra și unul cu Dinamo), asta e.", a spus antrenorul Petrolului.
"A fost o luptă dură, cu un joc intens, cu multe spații pentru noi, dar de care nu am profitat. Apreciez efortul lui Dinamo, dar a revenit printr-un gol cum rar vezi și cu un autogol. Jucătorii au făcut un meci spectaculos, cu un ritm foarte ridicat.", a adăugat fostul selecționer.
Răzvan Lucescu a discutat și pe marginea arbitrajului de duminică seară, care a fost pus la zid de dinamoviști. A spus că centralul Radu Petrescu putea judeca altfel anumite faze, putând acorda încă o lovitură de la 11 metri pentru Petrolul sau una pentru adversari, însă marea sa nemulțumire este legată de întreruperile dese ale jocului, care nu de fiecare dată au fost întemeiate.
"Am revăzut fazele și nu sunt de acord cu cei care au comentat situațiile de pe teren. E 11 metri pentru noi la intervenția asupra lui Albin. Poate fi 11 metri și pentru Dinamo, sunt câteva faze pe care putea să le interpreteze diferit. A fost un meci greu pentru ambele echipe și putem spune că a fost extrem de greu pentru arbitru. Mi s-a părut exagerat că atunci când a revenit Dinamo în joc s-a jucat foarte puțin. Îmi pare rău, pentru că se putea da drumul la mai multă cursivitate, mai ales că unele căderi ale celor de la Dinamo au fost, dacă nu chiar teatru, provocatoare.",a mai spus Lucescu.
"Obiectivul e clasarea pe locurile 1-4. Avem un loc pe podium, dar încă ne gândim la ce avem în față. Mai sunt destule meciuri și sper să recuperăm din jucătorii accidentați, pentru că vom avea partide tari. Contează să îi ai pe Mutu, Alcenat sau Teixeira. Din cauza acestor absențe, unii poate sunt obligați să joace 3 meciuri pe săptămână câte 90 de minute, deși în iarnă nu s-au pregătit 100%, din cauza unor accidentări.", a încheiat antrenorul Petrolului.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT 1, DIGI SPORT 2 ȘI DIGI SPORT 3
Etichete: video petrolul ploiesti - dinamo bucuresti 2-2 , rezumat petrolul - dinamo 2-2 , video razvan lucescu 5 egaluri consecutive , video razvan lucescu arbitraj petrolul - dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...