VIDEO EXCLUSIV Un fost dinamovist îi ia apărarea lui Marica: "Nu e trădare"
29.01.2016, 22:59Ciprian Marica a fost acuzat oficialii dinamovişti de trădare, după ce a ales să semneze cu rivala Steaua, pentru ultima parte a acestui sezon. Adrian Scarlatache, fostul fundaş dreapta al "câinilor roşii", îi ia apărarea internaţionalului de 30 de ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Nu se pune problema de trădare. Marica e un jucător profesionist şi s-a dus la echipa cu care el crede că poate castiga campionatul. Crede că e o echipă mai competitivă decât Dinamo şi cred că Marica este într-adevar un dinamovist, dar nu a jucat foarte mult la Dinamo să i se pună ştampila că a jucat de mic.
Oricum, chiar dacă ar fi avut multe campionate cu Dinamo şi meciuri şi goluri, nu cred că în ziua de azi se mai poate numi trădare. E un jucător profesionist. Probabil că Steaua s-a mişcat mai repede, a insistat mai mult pentru el şi el a ales cea mai bună echipă pentru el", a spus Scarlatache, în exclusivitate pentru Digi Sport.
VIDEO CU DECLARAŢIILE LUI SCARLATACHE
"Am fost jignit că sunt trădător, dar nu m-a contactat nimeni de la Dinamo. M-am întâlnit cu Cornel Dinu, cu o seară înainte să semnez, iar a doua zi dimineaţă am primit un mesaj pe WhatsApp cu oferta lui Dinamo.
Respect clubul Dinamo, însă e lipsă totală de profesionalism. Lucrurile nu au fost serioase, a fost o ofertă de ochii lumii", a spus Ciprian Marica, imediat după ce a semnat cu gruparea "roş-albastră".
"Sunt cu atât mai dezamăgit de atitudinea domnului Marica, acesta încercînd să ascundă o trădare cu o minciună, cu cât mă aşteptam ca periplul prin fotbalul mare să-l fi făcut să-şi schimbe mentalitatea dîmboviţeană. Dar este mai uşor să fii deontolog pe Facebook şi în alte momente publice, decât să schimbi propriu-zis ceva în felul de a fi. Îi doresc domnului Marica succes şi tărie de caracter ca pe viitor să-şi poată asuma deciziile personale fără a mai fi nevoie să-şi caute alibiuri", a afirmase iniţial Ionuţ Negoiţă.
Etichete: steaua , dinamo , scarlatache , marica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...