VIDEO EXCLUSIV Kapetanos, omul cu 9 operații, explică MOTIVUL pentru care a plecat de la Steaua
12.09.2012, 19:39Pantelis Kapetanos a fost omul care a calificat-o pe CFR Cluj, în grupele Champions League, după dubla cu Basel. În exclusivitate pentru Fanatik Show, atacantul grec a vorbit despre lupta pentru titlu, din Liga I, despre perioada petrecută în Grecia, dar și despre perioada pe care a petrecut-o la Steaua.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"În Grecia am avut probleme mari, am avut nouă operații, un ghinion mare. Dacă ai astfel de probleme, nu poți să dai nici 50% din ce poți, pe teren. Galeriile fac mereu probleme în Grecia, oaspeții nu vin la meciuri", a spus Kapetanos.
Kapetanos a explicat și care a fost motivul pentru care a plecat de la Steaua.
"Am avut salariul de 250.000 de euro și nu am acceptat să-mi fie redus la jumătate. Dintre colegii de acolo, 5-6 au acceptat, dar eu n-am fost de acord. I-am spus lui Gigi Becali că ori continuăm așa, ori ne despărțim“.
Grecul a vorbit apoi și de ajutorul, poate nesperat, pe care l-a primit din partea celor de la CFR, dar și despre recenta declarație a finanțatorului Stelei care-l regretă pe vârful elen, dar și care este, în opinia sa, cel mai bun mijlocaș din Liga I.
CFR mi-a dat încredere și am luat titlul cu ei. Mă bucur că m-a lăudat Gigi Becali, el știe fotbal, dar vorbește puțin cam mult (...) Sânmărtean e cel mai bun număr 10, din Liga I (...) Cu Dinamo va fi un derby, vom întâlni o echipă bună, experimentată, însă trebuie să batem la București, iar în iarnă să fim la 2-3 puncte de primul loc. Steaua e cea mai periculoasă echipă, în lupta pentru titlu", a mai afirmat Kapetanos.
Dinamo - CFR este, vineri, de la ora 21:30 în direct la Digi Sport 1, live text și video pe site-ul www.digisport.ro !
Interviul integral, în materialele video, de mai jos
Etichete: steaua , cfr , sanmartean , becali , kapetanos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...