VIDEO EXCLUSIV Bilinski nu știe de ce a plecat de la Dinamo, cu 11 goluri înscrise. Cea mai frumoasă amintire
04.07.2015, 20:16Kamil Bilinski (27 de ani) nu mai este jucătorul lui Dinamo. Atacantul polonez, care a marcat 11 goluri pentru roș-albi în sezonul trecut, mai avea un an de contract, dar a fost constrâns să-și rezilieze contractul cu bucureștenii, chiar dacă a spus că este de acord și cu un salariu mai mic.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Bilinski a plecat din România, sâmbătă după-amiază, alături de familie, spre casă, în speranța că-și va găsi o altă formație pentru care să evolueze de acum înainte, pentru că de Liga 1 nu mai poate fi vorba.
Înainte de a se îmbarca în avion, Bilinski a acceptat să mai stea de vorbă o dată cu Digi Sport, mai ales că încă este marcat de această despărțire bruscă pe care el nu și-a dorit-o.
”Am renunțat la mulți bani, am avut de pierdut, dar sper ca la următoarea formație să mi-i recuperez. Mi-am încheiat socotelile cu Dinamo, dar ce mă frapează este faptul că nimeni nu mi-a spus că plec pentru că nu m-a vrut cineva, nu a fost așa.
Toți mi-au urat noroc în carieră, mulți suporteri mi-au transmis numai cuvinte frumoase”, a spus vârful polonezilor.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Deși a marcat 18 goluri pentru Dinamo, în toate competițiile, de când a semnat cu roș-albii, Bilinski are un singur regret și anume acela că nu a izbutit să-i dea gol Stelei.
”Este unul dintre cela mai tari derby-uri din Europa. Sunt o mulțime de emoții, presiune mare, coregrafii, totul este perfect. Îmi va fi dor de acest derby”, a mai spus Bilinski pe aeroport.
În final, Kamil Bilinski a vorbit și desprea cea mai frumoasă amintire a sa în tricoul roș-albilor.
”De departe, cea mai frumoasă amintire este hat-trick-ul de la meciul cu Oțelul. Atunci a fost prima dată în care am marcat trei goluri într-un meci oficial. Și dacă mai punem la socoteală faptul că, tot atunci, în tribune au fost, pentru prima dată pe un stadion din București, și soția cu fiul meu, atunci a fost o seară perfectă, ceva uimitor.”
Transferat la Dinamo la începutul anului 2014, de la campioana Lituaniei, Zalgiris Vilnius, Kamil Bilinski a adunat în tricoul alb-roșu43 de jocuri/15 goluri în Liga I, 4 jocuri/2 goluri în Cupa României și 4 jocuri/1 gol în Cupa Ligii.
Etichete: dinamo , mircea rednic , bilinski , bilinski dinamo , bilinski plecare dinamo , bilinski oferte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...