VIDEO Emil Dică a semnat cu Ceahlăul. Ar putea juca sâmbătă cu Petrolul
15.08.2013, 12:18Emil Dică era văzut în urmă cu numai câteva săptămâni drept unul dintre oamenii pe care urma să se bazeze operațiunea de reconstrucție a Rapidului. Alături de Daniel Pancu și Vali Negru, mijlocașul trebuia să reprezinte coloana vertebrală a echipei în Liga 1, în condițiile în care majoritatea jucătorilor de sub comanda lui Marian Rada proveneau de la formația secundă a giuleștenilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Decizia TAS prin care Rapid a fost retrogradată în liga secundă și Chiajna a intrat în locul său în primul eșalon a aruncat însă aer clubul, care acum se vede din nou amenințat de faliment. Mai mulţi jucători cu experienţă au plecat deja din Giuleşti, printre care Ciprian Tănasă, Alexandru Păcurar sau Adrian Pătulea.
Miercuri, Emil a părăsit Rapidul (DETALII AICI) şi a ales să joace la Ceahlăul, una dintre revelaţiile începutului de sezon. Mijlocaşul este impresionat de antrenorul echipei, Vasile Miriuţă, şi are ambiţii europene cu nemţenii.
“Îmi pare foarte rău că am plecat de la Rapid, dar nu mai puteam să mai stau în starea de incertitudine în care este acum echipa. Am crezut că situația se va îmbunătați, că vor reuși să scoată Rapidul din această criză și că se vor rezolva problemele. Din păcate, nu s-a reușit mare lucru, așa că am decis să-mi reziliez contractul.
Am avut mai multe oferte din Liga 1, dar m-a bucurat cea venită de la Ceahlăul. Din câte am văzut eu în primele etape, este o echipă schimbată foarte mult în bine, are un antrenor la început de carieră care dorește să facă performanță. Visez să ajungem în cupele europene, mi-aș dori mult asta, sunt meciuri foarte frumoase”, a spus Dică în exclusivitate pentru Digi Sport. Mijlocașul ar putea evolua prima oară pentru noua sa echipă chiar în următoarea etapă, când nemțenii se vor deplasa sâmbătă la Ploiești, unde vor întâlni Petrolul.
Etichete: emil dica , rapid faliment , rapid retrogradare , video emil dica a semnat cu ceahlaul , dica și-a reziliat contractul cu rapid , emil dica la ceahlaul , ceahlaul l-a luat pe dica , rapid decizie tas chiajna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...