VIDEO El este atacantul de care s-a îndrăgostit Becali! Bokila, 6 goluri şi super ratări
17.01.2013, 17:28Steaua pare să-și fi rezolvat problemele în privința atacantului de careu pe care roș-albaștrii îl caută de la sfârșitul campionatului încoace.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali a discutat deja detaliile mutării congolezului Jeremy Bokila (24 de ani), fotbalist aflat acum la Petrolul, care aparține însă de formația belgiană Zulte Waregem. De serviciile lui Bokila a mai fost interesat și Mircea Rednic, dar Standard Liege a adus în schimb un vârf de atac japonez, astfel că transferul congolezului a picat.
Cum prahovenii nu au activat clauza de cumpărare pentru jucătorul african, Steaua a intrat pe fir și l-a convins pe Bokila să vină în Ghencea! Mutarea a fost explicată ÎN DIRECT la Digi Sport:
"Mie întotdeauna mi-a plăcut de Bokila, el a vorbit cu Szukala și i-a spus: 'La Petrolul nu mă întorc, pentru că nu activează clauza de cumpărare'. Am luat legătura cu el și asta este. El vrea să vină la Steaua! A avut ofertă și de la Standard Liege, dar noi nu facem licitație. Are ceva anume ce îmi place, dacă el va fi bine pregătit va fi foarte bun", a declarat Gigi Becali la Fotbal Club, emisiunea moderată de Radu Naum.
Jeremy Bokila a impresionat în tur la Petrolul, reușind să marcheze de 6 ori în 18 etape, inclusiv în poarta Stelei. El se va lupta acum pentru un loc de titular cu muntenegreanul Nikolic și cu brazilianul Rocha, dar va avea întâietate la selecție, prin prisma interesului foarte mare pe care finanțatorul Stelei l-a manifestat în privința sa.
Totuşi, congolezul s-a remarcat în Liga 1 nu doar prin golurile sale, dar şi prin câteva ratări care au provocat zâmbete pe băncile adverse.
RATĂRILE LUI BOKILA
Intervenind însă ÎN DIRECT la "Fanatik Show", antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, a declarat că Jeremy Bokila nu va ajunge la Steaua decât în cazul unei sume de transfer plătite belgienilor.
Tehnicianul prahovenilor spune că şi Petrolul poate activa clauza, dar situaţia incertă de la Ploieşti nu le lasă prea multe şanse "găzarilor". Mai mult, acesta a lăsat de înţeles că jucătorul poate pleca mai repede doar dacă se oferă o compensaţie Petorlului.
La vară, Florian Walter, care se confruntă cu destule probleme legale, ar trebui să scoată din buzunar în jur de un milion de euro pentru transferul definitiv al lui Bokila.
Ulterior, în urma comentariilor făcute de Contra la Digi Sport, Gigi Becali a anunţat că e dispus să se retragă de la masa negocierilor, în cazul în care Petrolul ridică pretenţii financiare Stelei.
Cel mai probabil însă, pentru asigurarea semnăturii lui Bokila este suficientă achitarea sumei cerute de către Zulte Waregem.
Etichete: gigi becali , jeremy bokila , becali steaua , transfer steaua , bokila , standard liege , gol bokila , bokila petrolul , steaua bokila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...