VIDEO Duckadam: ”Steaua plătește 1 milion de euro pentru un portar de Champions League”
13.05.2014, 20:51Duckadam a spus că Steaua are două variante pentru postul de goalkeeper, dar a evitat să dea nume, pentru a nu le crește subit cota acestora.
Președintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, a spus, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport, ce planuri de viitor are gruparea din Ghencea din punct de vedere al campaniei de achiziții.
”În meciul cu Pandurii, Niță a avut intervenții foarte bune, a avut și ezitări, dar eu cred că este un portar foarte bun pentru campionatul României. Cât despre Champions League ar trebui încă un portar de valoare cu experiență internațională”, a spus președintele campioanei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Ne gândim la două nume, dar dacă le pronunțăm, le sare prețul”
Duckadam a dezvăluit apoi și care este suma maximă pe care Steaua este dispusă să o scoată din vistierie pentru a transfera un portar cel puțin de aceeași valoare cu Tătărușanu.
”Nu este adevărat că la Steaua ajung doar fotbaliști liberi de contracte. Steaua a plătit 600.000 de euro pe Neagu, un milion de euro pe Varela, ca să vă dau două exemple. În consecință, Steaua ar fi dispusă să dea până într-un milion pe un portar foarte bun. Asta este, mai mult nu ne permitem”, a mai spus Duckadam.
Întrebat dacă pe lista roș-albaștrilor se află portari din România sau din afară, oficialul din Ghencea a replicat:
”Antrenorul și ceilalți din conducere se gândesc la două nume, dar cum le pronunți numele, cum le crește subit prețul cu 200.000 - 300.000 de euro.
Cerniauskas nu este un portar nici formidabil, dar nici slab, crește de la meci la meci. Ne gândim și la un portar de 27 de ani din România. Cât despre Felgueiras, nu ni-l permitem.
Deocamdată, Steaua poate ajunge în grupe cu Niță și Cojocaru, după care vom vedea.”
”E greu pentru Kapetanos să mai revină la forma de altădată”
Într-un final, Duckadam a mai dezvăluit ce post va mai fi întărit la Steaua în pauza de vară.
”Cu siguranță, ne mai trebuie un vârf. Kapetanos suferă după accidentare și este greu și la vârsta pe care o are să mai revină la forma de vârf pe care a avut-o la Steaua”, a conchis Duckadam la Digi Sport.
Etichete: steaua , steaua transferuri , duckadam , portari steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...