VIDEO Duckadam îl vede pe Niță titular, în locul lui "Tătă". Eroul din '86 l-a propus pe Nuno Claro la Steaua
23.01.2014, 23:32Nimeni nu știe încă cine va fi titular în poarta Stelei începând cu sezonul viitor. După plecarea lui Tătărușanu, rolul de goalkeeper îi va reveni fie lui Florin Niță, fie macedoneanului Bogatinov.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Nici puștiul Valentin Cojocaru nu este scos din calcule, având în vedere prestațiile lui din acest sezon, dar acesta trebuie să se recupereze după operația suferită (DETALII).
Cu toate că, numeric, Reghecampf are de unde alege viitorul portar, decizia nu este una deloc ușoară. Fostul erou al Stelei, actualmente președinte de imagine, Helmuth Duckadam, crede că Niță (25 de ani) ar putea proteja buturile campioanei. Alegerea lui Duckadam, însă, era un alt străin din Liga 1 - Nuno Claro, portarul lui ACS Poli Timișoara.
"Ajut și eu cu o părere atunci când e vorba de portari. A ieșit o discuție când am zis de Nuno Claro, pentru că ziceam că era unul dintre portarii pe care puteai să-i aduci. Nu puteai să-l aduci pe Felgueiras de la CFR. Dar pe Nuno Claro puteai să-l aduci de la Timișoara, dacă accepta și el. Puteai, pe lângă cei doi, Niță și Cojocaru, în momentele dificile să-l folosești pe cel cu experiență.
Se pare că Niță nu are aceste probleme în partidele importante. Bine, au fost amicale până acum. Din ce a arătat până acum, el poate fi titularul Stelei, cu toate că va fi foarte greu. Și în perioada mea, Stângaciu a fost foarte mult timp rezervă, dar în momentul în care a intrat în poartă, a stat ani de zile. Același lucru se poate întâmpla și cu Niță. Îl avem și pe Cojocaru acolo, are un fizic bun și a jucat bine în Youth League", a spus Duckadam la "Fotbal Club".
Favoritul său, Nuno Claro, a ajuns în Liga 1 în 2007, când a semnat pentru CFR Cluj. Deși a apărat în Gruia timp de șase sezoane, fiind unul dintre cei mai apreciați goalkeeperi din țară la un moment dat, el a plecat cu scandal de la trupa CFR, iar cu ACS a semnat vara trecută. Portughezul de 37 de ani a mai jucat la Pacos Ferreira, Vitoria Guimaraes și Moreirense. 15 meciuri a apărat în Liga 1 în acest sezon.
Etichete: duckadam , florin nita , nita steaua , nuno claro , steaua duckadam , bogatinov steaua , bogatinov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...