VIDEO Dragomir: “Va fi un mare război între LPF și FRF, iar Liga se poate desființa!“
02.07.2014, 13:03Fotbalul românesc este în pragul unui război iminent, iar Liga Profesionistă de Fotbal s-ar putea desființa, șochează fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi Sport.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dragomir a anunțat că un război între Federație și LPF este iminent și că, în acest caz, cele mai mari șanse de câștig le are forul condus de Răzvan Burleanu, care dorește să organizeze campionatul românesc sub egida proprie. Fostul șef al Ligii a precizat că a existat un astfel de conflict și pe vremea când el și Mircea Sandu conduceau cele două organizații, însă LPF a rezistat.
“Vă spun în premieră, din informațiile pe care le am, Liga Profesionistă s-ar putea desființa. În curând va începe un mare război între Ligă și Federație. O să vedeți. De ce? Pentru că Federația intenționează să organizeze ea campionatul românesc, mai ales acum când a fost redus la 14 echipe și e mult mai simplu de administrat, și atunci ce rost își mai are Liga!? Asta e miza războiului care, daca va începe, are șanse mari să fie câștigat de Federație. Nu uitați că LPF funcționează în baza unei convenții cu FRF-ul, care se semnează anual. Dacă nu se mai semnează această convenție, se va întâmpla exact ce vă spun eu! Evident că a încercat și Mircea Sandu așa ceva când eram eu la Ligă, însă am fost prea puternic pentru ei, iar intenția lor nu s-a materializat!", a declarat Dumitru Dragomir, ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport.
“Duru e singurul vinovat, trebuie să plece urgent!“
Fostul președinte al Ligii nu a fost surprins de hotărârea luata de TAS în privința Rapidului și spune că singurul vinovat pentru situația în care s-a ajuns este Viorel Duru, directorul Comisiei de Licențiere.
"Eram sigur că TAS va da câștig de cauză Rapidului. Un singur om e vinovat: Viorel Duru, iar el trebuie sa plece urgent de acolo. Am văzut însă că Burleanu nu se leagă de el și asta mă face să spun ca Mircea Sandu încă are un cuvânt greu de spus la FRF, pentru că Duru e omul lui.", a adăugat fostul președinte al LPF.
Dumitru Dragomir este circumspect în privința schimbării patronatului de la Rapid. Angelo Massone, italianul venit marți la București pentru a ultimele negocieri cu Adrian Zamfir în privința preluării pachetului majoritar de acțiuni (VIDEO și DETALII AICI), nu îi inspiră încredere fostului șef de la Ligă, care a mai spus că antrenorul Viorel Moldovan și căpitanul Daniel Pancu sunt singurii oameni de lângă echipă care merită respect.
"Din păcate, nu am încredere în italianul ăsta venit să cumpere Rapidul. Doamna Andronache ar face bine să aibă mare grijă de banii din drepturile TV și să-i dea doar pe salariile jucătorilor și pe mâncare. Altfel, echipa nu va rezista. De la Rapid, doar doi oameni merită respect, Viorel Moldovan și Pancu. Restul, care au fost sau mai sunt în conducere sau pe lângă echipă sunt toți niște fripturiști. Și nu mă refer la jucători!", a încheiat Dragomir.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: razboi frf lpf liga 1 , video dragomir desfiintarea lpf , lpf desfiintare , video dumitru dragomir interviu exclusiv digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...