VIDEO Dinu Gheorghe le dă o veste bună fanilor. ”Sunt ferm convins că Rapid va scăpa de retrogradare!”
06.12.2014, 14:51Dinu Gheorghe nu a revenit, oficial, în funcția de președinte al Rapidului, dar este la curent cu toate noutățile din Giulești.
Situația de la Rapid pare a reveni, încet-încet, la normal. Informația este întărită chiar de Dinu Gheorghe, omul care este curtat insistent zilele acestea de către Valerii Moraru pentru a reveni într-o funcție executivă la gruparea de lângă Grant.
Dinu Gheorghe a spus, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”, că la Rapid s-au făcut mai multe plăți în ultima vreme, că s-au achitat o mare parte din datoriile pe anul trecut, dar și că s-a făcut ”curățenie” la echipă. Lotul echipei mai are în acest moment 18 jucători, cei care au și făcut deplasarea la Târgu-Jiu pentru meciul cu Pandurii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Fostul și posibilul viitor președinte al Rapidului a vorbit și despre întăriri, dar a și explicat care sunt stadiile negocierilor cu Săpunaru, Daniel Niculae și Costin Lazăr (DETALII AICI și VIDEO).
”Rapid trebuie să joace fiecare meci cu 10.000 de oameni în tribune”
Dinu Gheorghe este încrezător că Rapid va arăta mult mai bine în partea a doua a campionatului.
”Voi merge și la Târgu-Jiu. Sunt foarte aproape de a finaliza cu domnul Moraru tot ce avem de făcut acolo. Deocamdată, tot ce a promis face. Faptul că s-au plătit salariile pe luna octombrie și că până la sărbători se vor achita și cele pe noiembrie, e un lucru bun.
S-ar putea să semnez luni sau pe 1 ianuarie, pot semna oricând. Trebuie construită o echipă bună, care anul viitor să vrea mai mult. Domnul Moraru a spus că la vară va scoate echipa din insolvență.
Apoi, mai trebuie să vină oameni cu bani și eu știu astfel de oameni, dar și susținerea publicului este foarte importantă și le voi spune și lor asta. Trebuie să lase orice dispute între ei și dacă vor ca echipa să se salveze, Rapid să joace la fiecare meci cu 10.000 de oameni în tribune din retur.
Chiar dacă echipa se află acum pe ultimul loc, vă spun cu certitudine că Rapid nu va retrograda”, a spus Dinu Gheorghe la Digi Sport.
Omul care se află în anturajul vișiniilor își bazează afirmația pe faptul că între ultimul loc și primul de deasupra liniei sunt doar cinci puncte în acest moment și că lupta la retrogradare este foarte departe de a fi decisă.
Etichete: rapid , dinu gheorghe , dinu gheorghe rapid , rapid retrogradare , rapid nu va retrograda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...