VIDEO Dinu Gheorghe a refuzat Tg. Mureș și ajută în continuare Rapid: ”Am adus al șaselea fotbalist azi”
23.01.2015, 20:43În urmă cu patru zile, Dinu Gheorghe a anunțat că pleacă de la Rapid, președintele echipei giuleștene explicând că se iau decizii peste capul său. În această seară, în direct, prin telefon, la emisiunea Digi Sport Special, Dinu Gheorghe a vorbit iar despre situația sa la echipa giuleșteană.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Nu a mai apărut nimic nou în relația cu Rapidul. Nu e vorba de ofertă, e vorba de principii. Eu nu mergeam pentru oferte. Azi i-am ajutat să mai transfere un jucător, iar probabil că mâine va fi prezentat. E al șaselea nou-venit. Vor fi șase jucători aleși și propuși de mine. Bine că i-au semnat. Nu am reușit să vorbesc cu domnul Moraru. De duminică, nu mi-a răspuns.
Pe mine m-a deranjat că peste capul meu s-a încercat să se facă anumite lucruri. Accept să ne consultăm, să vorbim, dar să se facă peste capul meu, nu pot accepta.
Eu am vrut să merg la Rapid într-un moment în care n-ar fi mers nimeni. Nu vreau, însă, să fiu un președinte nejucător, ca să zic așa”, a declarat președintele echipei din Giulești.
Dinu Gheorghe a dezvăluit că a avut o ofertă de a prelua funcția de la Târgu Mureș, dar a refuzat din cauza distanței.
„E adevărat, am fost sunat de domnul viceprimar de la Târgu Mureș, am vorbit, dar distanța era prea mare, și la propriu și la figurat între București și Târgu Mureș. Nu am nevoie de impresar, știu bine ce am de făcut”, a spus oficialul echipei Rapid.
După ce Daniel Niculae a declarat, la emisiunea Fotbal Club, că și-ar dori să revină la Rapid, Dinu Gheorghe a salutat decizia atacantului.
„Dacă s-ar întoarce Daniel Niculae la Rapid ar fi foarte bine. El și Săpunaru ar putea conta foarte mult pentru ceea ce speră Rapidul să facă în primăvară.
Dacă Daniel Niculae vrea să vină, e un câștig din punctul meu de vedere. Nu contează dacă sunt sau nu eu acolo”, a mai spus Dinu Gheorghe, care a comentat și protestele unor fani ai Rapidului față de patronul Valerii Moraru:
„Este dreptul fanilor să își manifeste simpatia sau antipatia, dar să nu se ajungă la jigniri. Și să nu uite că l-au mai înjurat pe unul care a stat ani mulți la Rapid și nu merita”.
Etichete: rapid , video , transferuri , daniel niculae , dinu gheorghe , probleme , presedinte , al saselea jucator
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...