VIDEO Deaconu: “Degeaba sunt bine pregătiți arbitrii, dacă n-au CURAJ să ia deciziile corecte pe teren!“
10.09.2012, 23:45Șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Alexandru Deaconu, a participat luni, pe Stadionul Dinamo, la testele pe care le-au dat arbitrii. La final, Deaconu s-a arătat mulțumit de rezultate, dar a spus că așteaptă mai mult de la “fluierași“ în meciurile oficiale.
“Sunt foarte mulți arbitri tineri, care sunt foarte bine pregătiți atât din punct de vedere fizic, cât și teoretic. Dar, rămâne acum ca ei să arate și pe terenul de joc aceste calități și cunoștințe. Degeaba arăți perfect fizic sau ești tobă de carte, dacă n-ai curaj să iei deciziile care trebuie acolo pe teren“, a spus Deaconu.
Boss-ul arbitrilor este puțin trist deoarece Steaua-Rapid va fi condus de o brigadă din străinătate.
“N-avem ce face în acest caz, dar eu spun că și arbitrii noștri se puteau descurca la un astfel de meci“.
Deaconu a mai spus că, de când a devenit șeful arbitrilor, numărul prietenilor i s-a micșorat.
„Am avut așa-ziși prieteni, care au avut false speranțe după numirea mea la CCA, dar eu am principiile mele de la care nu mă abat. Mă bucur că, până acum, nu m-a sunat niciun președinte de club și sper să se mențină treaba asta. Îi respect pe toți, dar atât“, a conchis Alexandru Deaconu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Etichete: alexandru deaconu , alexandru deaconu multumit de arbitrii , decaonu despre arbitrii , deaconu sef la cca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...