VIDEO Daniel Prodan este aproape de a fi cooptat în staff-ul lui Gâlcă! "Ce nu face omul pentru Steaua?"
12.09.2014, 23:14Digi Sport a aflat că fostul fundaș internațional Daniel Prodan (42 de ani) discută foarte des cu antrenorul stelist Costel Gâlcă, iar acesta are șanse mari să ajungă în staff-ul tehnic al campioanei în viitorul apropiat!
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
La ultima conferință de presă, Gâlcă a subliniat nevoia de a avea alături un oficial care să îl ajute în relația cu mass-media (VIDEO), iar Prodan ar putea fi alesul Stelei, grație relației apropiate cu tehnicianul echipei.
"Eu și Costeluș suntem prieteni buni, vorbim aproape zilnic, comunicăm. Lucrăm sub acoperire! Dacă tot a respirat în presă, trebuie să recunosc că da. Nu știu să mint! M-am întâlnit la Cluj cu Mircea Lucescu, am stabilit de comun acord cu Costel Gâlcă, acum vreo 10 zile, că e o ocazie unică să-l prindem pe Lucescu în România, înaintea unui meci cu Dinamo Kiev", a declarat Prodan la Digi Sport Special, care a dezvăluit ce i-a transmis antrenorul:
'Didi , nu pot să mă duc, te rog să te duci tu și încearcă să afli informații cât mai multe!'
Ca jucător, Daniel Prodan a jucat cinci sezoane la Steaua, alături de care a participat în grupele UEFA Champions League, iar noua misiune pe care o are la Steaua îl încântă peste măsură. Fost angajat al FRF, Prodan a părăsit postul după un conflict cu noul președinte, Răzvan Burleanu.
"M-am urcat în mașină și am plecat! Mircea Lucescu, un om deosebit, un român adevărat, nu am cuvinte de laudă suficiente. Tot respectul pentru Mircea Lucescu! Am obținut niște informații, trebuie să le transmit mai departe și sper să-l ajute pe Costel, sper într-un rezultat pozitiv la Kiev, cu aceste informații pe care le-am 'furat' de la Mircea Lucescu", a mai spus Prodan.
În fine, acesta a lăsat să se înțeleagă că nu are cum să refuze o ofertă din partea Stelei: "Nu vă pot divulga discuțiile mele cu Costel, dar ce nu face omul pentru Steaua, pentru prietenul Costel Gâlcă? Dacă pot să-l ajut, cu cea mai mare plăcere și cel mai mare drag!"
Despre jucătorii Stelei, Prodan a avut doar cuvinte de laudă pentru Lucian Sânmărtean și Lukasz Szukala: "Eu l-aș chema la națională și dacă ar avea piciorele în ghips! Când pune piciorul pe minge, parcă pictează (n.r. Sânmărtean). Sânmărtean e pictor la mijlocul terenului, iar Szukala e pictor pe linia de fund. E un jucător valoros, de care Steaua are nevoie. În apărare e tătic, trebuie să recunoaștem!".
Cu cei doi jucători titulari, Steaua a învins Gaz Metan cu 3-1 (VIDEO).
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: steaua , costel galca , galca , daniel prodan , prodan steaua , galca staeua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...