VIDEO Daniel Pancu a refuzat banderola, în finalul meciului din Giulești: “E o predare de ștafetă!”
21.03.2015, 20:23VIDEO Rapid – Oțelul 2-0. Daniel Niculae a fost omul meciului de sâmbătă seara din Giulești, onorând banderola de căpitan a Rapidului cu un gol și o pasă de gol. Când a fost înlocuit, la final, Nico a vrut să-i dea banderola lui Pancu, dar acesta a refuzat-o. A primit-o Nicolae Vasile, cel mai tânăr rapidist din teren, doar 19 ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Daniel Niculae a fost înlocuit în minutul 88 cu Mădălin Martin și atacantul l-a căutat pe Daniel Pancu pe teren pentru a-i da banderola. S-a îndreptat spre zona de teren unde era veteranul gazdelor, care însă s-a îndepărtat de coechipierul său și i-a făcut semn acestuia că nu vrea să fie căpitan.
E de fapt o confirmare a faptului că Pancu a decis să nu mai poarte banderola la Rapid, după ce în pauza competițională i-a fost luată de antrenorul Cristi Pustai. Pancu a recunoscut după victoria din Ghencea, cu Steaua, că a fost deranjat de acest lucru și că nu se mai gândește să fie vreodată căpitan în Giulești.
"Sunt lucruri şi situaţii în viaţă când nu poţi să fii varianta de rezervă, varianta a doua. Pentru mine era foarte clar asta. Nu vreau să supăr pe nimeni, nu-i nicio problemă, niciun scandal. E opţiunea mea, nu cred că pot fi contrazis de cineva. Eu nu pot să fiu a doua opţiune de căpitan al Rapidului, pentru că sunt cel mai vechi şi cel mai experimentat din lot, iar asta ar trebui să conteze. Este decizia antrenorului, luată în cantonament, o respectăm toţi, repet, nu e niciun scandal", a declarat Pancone la finalul partidei cu Oțelul.
Niculae s-a uitat apoi spre ceilalți coechipieri și i-a pus pe braț banderola lui Vasile, singurul român care era pe teren în acel moment.
După meci, Cristi Pustai a nuanțat puțin momentul și a încercat să-l explice: “Nicolae Vasile era singurul român, în afară de Pancone, care era pe teren în acel moment. E o predare de ștafetă. E de înțeles că nu a mai dorit banderola, care putea ajunge la orice jucător.”
Și Daniel Niculae a vorbit despre momentul în care Pancu a refuzat banderola: “A zis că dacă e să fie, el să fie primul. Îl înțelegem, așa că următorul trebuia să fie Niky, el e crescut aici, știe ce înseamnă spiritul Giuleștiului.”
Etichete: program digi sport , digi sport , digisport , program digisport , rapid otelul 2-0 video , rapid otelul 2-0 , pancu banderola , niculae capitan rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...