VIDEO Daniel Niculae a forţat revenirea cu Ceahlăul, pentru a ajuta Rapidul: "Aveam nevoie ca de aer de victorie"
11.05.2015, 23:54Rapid continua cursa pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus la Piatra Neamţ, scor 1-0, în faţa Ceahlăului, echipă care, în urma acestui rezultat, nu mai are nici şanse matematice de a evolua în viitorul sezon al Ligii 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cu mari probleme medicale în lot, antrenorul giuleştenilor, Cristiano Bergodi, l-a pierdut în debutul partidei de la Piatra Neamţ şi pe Benson, care s-a accidentat şi nu a mai putut continua jocul. În aceste condiţii, Daniel Niculae a riscat şi a revenit pe teren, deşi, recent, a suferit la rândul său o accidentare.
Atacantul rapidist a explicat că decizia de a intra pe teren după pauză a fost luată de comun acord cu staff-ul medical al echipei şi a dezvăluit că Benson a suferit o ruptură musculară şi a încheiat practic sezonul.
"A fost o decizie luată de comun acord cu staff-ul medical, pentru că ştiam că este un meci foarte important. Ceea ce s-a întâmplat cu Benson astăzi s-a întâmplat şi cu mine la Iaşi. Am simţit o contractură, care a venit cu o zi înaintea meciului şi a revenit la încălzire. Dacă aş fi jucat la Iaşi, cu siguranţă s-ar fi încheiat sezonul, aşa cum s-a terminat pentru el azi. Şi el a avut o contractură şi, din păcate, s-a rupt. La ruptură musculară stă cel puţin o lună.
A trebuit să riscăm în a doua repriză. M-am încălzit bine înainte de pauză şi am intrat uşor în meci. Nu am fost la 100%, dar cred că a fost ok. Mă bucur că am adus un aport în jocul echipei, dar cel mai important este că am câştigat", a declarat Niculae.
Jucătorul de 32 de ani consideră că victoria cu Ceahlăul era vitală pentru Rapid, în special înaintea meciurilor din ultimele etape şi după ce contracandidatele Gaz Metan Mediaş şi Concordia Chiajna au obţinut rezultate bune în această rundă.
"Era un meci foarte important, trebuia neapărat să câştigăm. Aveam nevoie ca de aer de cele 3 puncte. Ceea ce urmează să facem depindea foarte mult de această victorie. Am reuşit să o obţinem şi suntem foarte bucuroşi, chiar dacă am bătut doar cu 1-0. Cred că dacă forţam, reuşeam să mai înscriem. Mai avem trei meciuri foarte importante. Din păcate, nu depindem doar de noi. Poate vom depinde doar de noi, pentru că mai sunt echipe implicate în lupta pentru salvare care joacă între ele şi vor pierde puncte
Lupta este foarte strânsă. Atât cea pentru evitarea retrogradării, cât şi cea pentru titlu. Ne-am fi dorit să terminăm mai rapid, să ne asigurăm un loc în prima ligă mult mai repede, dar nu s-a putut. Se joacă cu o presiune foarte mare, cu sabia deasupra capului. Duminică vom juca din nou un meci vital. Sperăm să facem o partidă bună şi să nu mai avem palpitaţii până la final", a spus Niculae.
Etichete: liga 1 , rapid , video , daniel niculae , ceahlaul piatra neamt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...