VIDEO Damian: "Porumboiu a amânat intrarea în insolvență doar pentru că mai erau de luat bani din club"
23.04.2014, 21:22Acuzat că din cauza lui au apărut datorii de peste 300 de miliarde de lei vechi la FC Vaslui, acționarul principal Ciprian Damian se apără și spune că vinovatul este tot fostul finanțator, Adrian Porumboiu, pe care îl învinuiește că și-a încălcat cuvântul.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Acțiunile mi-au fost predate când a venit controlul fiscal.", spune Ciprian Damian, care susține că Adrian Porumboiu a întârziat intrarea în insolvență doar pentru că mai avea de direcționat bani din conturile clubului în propriul buzunar.
"Din vara lui 2013 am cumpărat într-adevăr acțiunile, fără nicio treabă cu finanțarea, fiindcă nu am bani. Având această discuție cu el (n.r. cu Adrian Porumboiu), au existat mai multe supoziții. S-a ajuns aici din cauză că nu s-au plătit anumite sume. Au venit niște note de plată, m-am uitat în oglindă și de două luni văd că am față de prost. Nu mă uitasem din 2009. Am citit cu stupoare că spunea că pe 31 martie clubul nu avea nicio datorie. Ce trebuie să faci ca să ai o datorie de 300 de miliarde de lei vechi de pe 31 martie până pe 31 mai, să zicem?", a declarat Ciprian Damian, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
"Datoria vine după un control fiscal făcut de ANAF până în 2008. Până atunci nu eram acționar, competența Consiliului de Administrație era dată altcuiva. Pe 16 decembrie 2013 mi-am înaintat demisia din funcția de președinte al Consiliului de Administrație. Până atunci avea cineva vreun conflict cu mine? De ce nu au fost plătiți jucătorii până atunci? Ceilalți doi administratori, care sunt directori la un grup de firme - unul e director general, iar celălalt e director economic - s-au numit unul pe celălalt președinte, au numit o conducere paralelă, care a semnat contracte separat și a plătit stagiul de pregătire din Turcia, pentru care eu nu am semnat.", a adăugat omul de afaceri.
"La mine sunt 15 ani de sclavie, nu 12, ca în film. Cel care și-a încălcat cuvântul nu sunt eu. Vorbim de onoare și de respect. Acțiunile mi-au fost predate când a venit controlul fiscal. Existau probleme financiare. Clubul trebuia să intre în insolvență, dar nu s-a putut, pentru că mai erau bani de scos din el. Toate firmele lui (n.r. ale lui Adrian Porumboiu) sunt notificate din septembrie, continuu, pentru neonorarea obligațiilor financiare.", a încheiat Ciprian Damian.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT 1, DIGI SPORT 2, DIGI SPORT 3
Etichete: video damian porumboiu , adrian porumboiu actiuni vaslui damian , ciprian damian actiuni vaslui
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...