VIDEO Cristescu: "Lotul este stabilit, dar chiar nu înţeleg de ce trebuie să jucăm baraj cu o echipă retrogradată"
09.07.2013, 10:06ÎN DIRECT la Digi Sport 3, Nicolae Cristescu a susţinut o conferinţă de presă, la care au mai participat Gheorghe Răducanu (Corsicanu') şi Daniel Pancu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Nicolae Cristescu a afirmat că, împreună cu asociatul său, Adrian Zamfir, a făcut un efort deosebit pentru a prelua clubul de la George Copos şi s-a declarat nemulţumit că echipa trebuie să joace un meci de baraj cu Chiajna pentru rămânerea în Liga 1.
"Aseară în jurul orei 11 s-a semnat contractul, contract semnat de toată suflarea rapidistă şi nu numai, pentru că Rapid e un brand al României. Cei de la Dinamo şi cei de la Steaua, care sunt oameni serioşi, regretau când au aflat că Rapid se poate desfiinţa sau poate juca în liga secundă. E o bucurie imensă pentru suporterii rapidişti, pe care i-am simţit alături de noi în toată această perioadă.
Începe o perioadă extrem de dificilă. Chiar nu înţeleg de ce s-a ajuns aici, Rapid şi-a câştigat pe teren dreptul de a juca în prima divizie. Trebuie să primeze criteriul sportiv, nu celelalte. Nu e o întrecere între bănci, să primeze criteriul economic. Mi se pare aberant să luptăm cu o echipă care a retrogradat, ca să rămânem în prima divizie. Actele sunt semnate. În câteva zile trebuie să punem la punct echipa, care va conta extrem de mult în această calificare. Lotul este stabilit, avem câţiva jucători noi, dar baza este Daniel Pancu. El e sufletul acestei echipe şi contăm mult pe valoarea lui.
Exact ce şi-a dorit Gigi Corsicanu, ca reprezentant al galeriei, a coincis cu ce ne-am dorit şi noi. Sunt rapidist de mic, am fost probabil primul sponsor al Rapidului. Am fost născut lângă podul Grant, locuiesc acolo şi de aceea am făcut acest efort deosebit, împreună cu asociatul meu, Adrian Zamfir. Nu voi mai spune nimic de domnul Copos, am avut nişte divergenţe mari, dar s-a rezolvat totul.
Nu e nicio nouă organigramă. Ducem acest drum împreună, toată această luptă de o lună şi ceva. Am avut surprize total neplăcute, şi am fost la un pas să renunţăm, eu o dată şi domnul Zamfir o dată. Aseară, credeţi-mă că am acceptat nişte condiţii greu de acceptat. Dacă se mai amâna o zi, două, exista riscul unei catastrofe. Nu se mai putea face nimic. Venim cu o echipă nouă, formată sută la sută numai din rapidişti. Nimeni din conducerea veche nu va mai rămâne la club, asta e politica noastră. Rada Marian şi tot staff-ul, preşedinte e Grigore Sichitiu, echipa în teren va fi condusă de Daniel Pancu. Acţionari suntem noi doi, iar cei care vor mai veni, vor veni ca sponsori.", a declarat Nicolae Cristescu.
VIDEO Partea 1:
VIDEO Partea 2:
VIDEO Partea 3:
Etichete: program digi sport , conferinta rapid , prezentare rapid , program rapid , rapid digi sport 3 , conferinta de presa rapid , noi actionari rapid , vanzare rapid conferinta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...