VIDEO Cosmin Matei: “Mă preocupă doar să progresez, să cresc în valoare“
28.07.2013, 23:58Unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo din întâlnirea cu FC Vaslui, scor 2-0 (VIDEO), Cosmin Matei, care a purtat, în premieră, și banderola de căpitan al “câinilor“, a explicat, într-o intervenție ÎN DIRECT la “Digi Sport Special“, cum a fost meciul cu elevii lui Ilie Stan.
Matei a avut parte și de un moment de care n-au parte mulți fotbaliști în carieră. A avut șansa de a executa o lovitură de la 11 metri în condițiile în care în poarta adversă era un jucător.
“Nu m-am așteptat ca Antal să apere acel penalty, am rămas surprins, dar am avut șansa să mai trag o dată și e bine că am marcat. Mă bucur foarte mult că am și câștigat“, a spus Matei.
Mijlocașul roș-albilor este mulțumit și de faptul că el și colegii săi au arătat, în meciul de pe Arena Națională, că înfrângerea de la Timișoara, din prima etapă, a fost un simplu eșec.
“Mă bucur că am demonstrat că la Timișoara, cu ACS Poli, a fost doar un eșec. Dinamo a arătat că este o echipă bună. Ne dorim să facem performanță, sunt foarte optimist că vom termina campionatul în primele patru clasate. Mă bucur că am avut și aproape 11.000 de fani în tribune, care n-au împins de la spate și au demonstrat devotament după ce noi i-am dezamăgit în prima rundă. Cât despre mine, de când am început pregătirea mă gândesc doar la Dinamo și nu la vreun transfer prin străinătate. Mă preocupă doar cum să fac să progresez“, a conchis Matei la Digi Sport.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Etichete: matei , cosmin matei , matei dinamo , reactii matei dinamo vaslui
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...