VIDEO Contra: "Atitudinea ne-a adus 3 puncte". Când poate spera Petrolul la titlu
03.03.2014, 00:15După victorie cu 2-0 de duminică, în fața Oțelului (DETALII AICI), Petrolul Ploiești s-a apropiat la 5 puncte de liderul Steaua, dar antrenorul Cosmin Contra spune că încă nu se gândește că s-a relansat lupta pentru titlu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tehnicianul prahovenilor încearcă să ridice presiunea de pe umerii elevilor săi și anunță că titlul va deveni un obiectiv doar în cazul în care câștigarea lui ar fi realizabilă, după jumătatea returului.
"Sunt 3 puncte foarte importante pentru liniștea echipei. Din păcate, egalul de la Brașov, venit după o primă repriză foarte slabă, ne-a făcut mai mult rău decât credeam. Am încercat să destind atmosfera, dar s-a văzut că băieții nu și-au dat drumul la joc. Am întâlnit și o echipă foarte agresivă, pe care am văzut-o că a schimbat sistemul de joc și stă foarte bine din punct de vedere fizic. În a doua repriză am jucat fotbal și mă bucur că atitudinea a fost altfel decât cea de la Brașov, iar asta ne-a adus 3 puncte.", a declarat Cosmin Contra, la conferința de presă de la finalul meciului Petrolul - Oțelul 2-0.
"Chiar nu mă gândesc la titlu. Vrem să luăm fiecare meci în parte și vom vedea de la mijlocul returului unde vom fi în clasament. Dacă vom fi acolo, nu vom spune nu luptei pentru titlu. Sper să avem aceeași atitudine ca în seara asta.", a adăugat antrenorul Petrolului Ploiești.
CLICK AICI PENTRU A VERIFICA PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT 1, DIGI SPORT 2 ȘI DIGI SPORT 3
Etichete: cosmin contra petrolul ploiesti , petrolul titlu liga 1 , petrolul - otelul 2-0 , petrolul steaua otelul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...