VIDEO Contra a fost adversarul Petrolului în Turcia: "Se va bate până la sfârșit pentru campionat"
27.01.2015, 00:22Cosmin Contra a fost adversarul Petrolului, luni, atunci când echipa sa, Guangzhou R&F, a încheiat la egalitate amicalul cu formația din Ploiești, scor 0-0.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Întâlnirea cu foștii mei jucători, alături de care am trăit clipe minunate a fost Petrolul, a fost plăcută. Mereu este o plăcere să-i revăd! La Petrolul sunt jucători foarte buni, așa cum erau și pe vremea mea. Au făcut un meci excelent, a fost un antrenament bun și pentru noi, ca să ne pregătim pentru Liga Campionilor din Asia", a spus Contra.
"Am făcut o primă repriză destul de anostă, poate am avut mai mult posesia în ultimele 15 minute. Ei au fost foarte agresivi în apărare și ne-au supus la o presiune destul de mare, cu un presing avansat. În a doua repriză am avut 2-3 ocazii clare, dar pe mine mă interesează mai mult antrenamentul pe care l-am făcut", a mai afirmat Contra.
Fostul tehnician al prahovenilor a fost impresionat de forța fostei sale echipe și crede că Petrolul poate pune mari probleme Stelei în lupta la titlu din Liga 1, dacă va avea stabilitate financiară, deși diferența dintre cele două echipe este de 10 puncte.
"Dacă Primăria își întoarce fața către echipă și problemele se vor rezolva, Petrolul se va bate până la sfârșit pentru campionat, pentru că are jucători capabili de asta. Sper să termine pe unul dintre primele două locuri și să câștige iar Cupa României", a încheiat tehnicianul român.
Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.
Etichete: petrolul amical , contra petrolul , contra digi sport declaratii , contra steaua liga 1 digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...