VIDEO Constantin Zotta: “Am jucat bine, am dominat și am arătat că putem urca!”
30.03.2013, 21:43La finalul meciului, noul președinte al medieșenilor, Constantin Zotta, a a apreciat că echipa sa ar fi meritat să câștige. În opinia acestuia, cel mai important lucru este că brașovenii au arătat că au potențial să urce în clasament.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
“Este un debut bun pentru mine. Cred că a fost un joc bun, care ne dă speranțe pentru viitor. Ar fi putut fi și mai bine pentru viitor dacă am fi reușit să marcăm. Am avut câteva ocazii importante, dacă le valorificam luam sigur trei puncte. Le-am fost net superiori medieșenilor în această seară și am demonstrat că putem urca în clasament”, a spus Zotta.
Arbitrul George Găman a acordat nu mai puțin de zece cartonașe galbene și unul roșu în această partidă, dar singurul lucru pe care oaspeții l-au avut de discutat a fost faza din minutul 67, când oaspeții au cerut penalty: “Nu știu cum a fost faza, cum a judecat-o arbitrul și dacă nu cumva a fost penalty. Vreau neapărat s-o văd. Dar de multe ori echipa care joacă în zece oameni se mobilizează mai bine și trage mai tare să suplinească absența unui jucător. Acum avem meci în Giulești, suntem pe locul 8 și avem perspective să urcăm”.
Etichete: video liga 1 , zotta , video constantin zotta am jucat bine am dominat , zotta brasov , zotta presedinte brasov , zotta medias brasov , video medias - fc brasov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...