VIDEO Ciobotariu nu simte presiunea primului loc: "Nu avem obiectiv campionatul"
17.04.2015, 23:15ASA Tg. Mureş a obţinut doar o remiză pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 2-2, şi a ratat astfel şansa de a urca pe primul loc în Liga 1. Cu toate acestea, Liviu Ciobotariu susţine că nu este dezamăgit de rezultatul din Gruia şi afirmă că titlul nu reprezintă un obiectiv pentru echipa pe care o pregăteşte.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Nu am simţit nicio presiune. Am discutat şi cu băieţii înainte de joc. Noi nu avem şi nu simţim nicio presiune. Lumea trebuie să înţeleagă faptul că obiectivul nostru nu a fost acela de a câştiga campionatul. Dacă, peste câteva etape, vom ajunge să fim în concurenţă directă cu Steaua, atunci poate vom avea presiune.
Suntem pe primul loc în clasamentul returului, suntem neînvinşi de 10 etape şi suntem mândri de ceea ce am realizat. Noi nu ne-am propus câştigarea titlului, ne-am propus să obţinem rezultate bune şi ar fi ideal să jucăm în Europa", a declarat Ciobotariu.
În acelaşi timp, tehnicianul mureşenilor a insistat asupra că, în ciuda diferenţei mari din clasament, CFR Cluj rămâne un adversar dificil şi că este mulţumit pentru punctul câştigat în deplasare.
"Am spus că vom avea un meci greu, pentru că poziţia în clasament a celor de la CFR nu este reală. Am întâlnit o echipă CFR cu jucători valoroşi, foarte buni, care au câştigat trofee la această echipă. Am început meciul slab, nu am avut ritm de joc, am şi primit un gol. Îmi felicit jucătorii, chiar dacă nu am câştigat. Am obţinut un punct în deplasare, suntem neînvinşi în acest retur. Poate dacă eram mai atenţi nu primeam două goluri, pentru că suntem o echipă care se apără foarte bine, dar am întâlnit un adversar bun, care ne-a pus probleme", a spus fostul internaţional.
Soarta partidei din Gruia putea fi alta, dacă oaspeţii nu ar fi rămas în inferioritate numerică în repriza a doua, după ce Feussi a fost eliminat pentru două galbene.
"Cred că a greşit la prima fază, în momentul în care a lovit mingea după fluierul arbitrului. Eliminarea a fost corectă", a precizat Ciobotariu.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: liga 1 , cfr cluj , video , liviu ciobotariu , asa tg mures
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...