VIDEO Chirilă: "Arbitraj inadmisibil! Nici la papuași nu se dicta acea eliminare!"
27.11.2013, 18:27Cei de la Concordia Chiajna au acuzat în termeni duri după meci arbitrajul prestat de Lucian Rusandu, reproșându-i acestuia în special faza eliminării lui Melinte, din minutul 65 (VIDEO).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Am obținut un egal meritat și cred că am fi putut să și câștigăm, dar împotriva acestui arbitraj a fost imposibil. Am jucat în zece oameni după un cartonaș roșu dat lui Melinte care nu se dicta nicăieri în lume, nici la papuași! Este inadmisibil să avem parte de un asemenea arbitraj. Trebuia să avem un penalty, iar Vasluiul doi jucători eliminați. Sunt foarte curios cum se vor vedea fazele pe care noi le vom invoca acum.
Vasluiul este o echipă puternică din punct de vedere al individualităților, dar noi am fost superiori ca organizare și ca joc. În condițiile acestui arbitraj, sunt mulțumit de acest punct câștigat. E a doua oară când suntem defrișați, practic. Totuși, ar trebui puțin respect, pentru că noi chiar încercăm să jucăm fotbal", a spus la final antrenorul ilfovenilor, Ionuț Chirilă.
Etichete: concordia chiajna , liga 1 digi sport , ionut chirila , video chiajna , video chirila reprosuri arbityras vaslui concordia 0-0 , antrenor concordia , video fc vaslui - concordia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...