VIDEO "Chiricheş nu pleacă. Tottenham ne-a dat ultimatum și Gigi s-a supărat!"
31.07.2013, 18:27Deşi părea un transfer ca şi realizat, plecarea lui Vlad Chiricheş la Tottenham nu va mai avea loc. A spus-o managerul Stelei, Mihai Stoica, în direct la Fanatik, la Digi Sport.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Până în iarnă nu pleacă sub nicio formă. Poate să fie o lovitură pentru Chiricheş, dar el trebuie să înţeleagă. El datorează mai mult Stelei, decât Steaua lui. Miza este mai mare: accederea în grupele UEFA Champions League. Suntem favoriţi, avem culoar foarte bun.", a spus oficialul stelist, care a povestit şi reacţia lui Gigi Becali când a fost anunţat că Tottenham a făcut oferta fermă pentru fundaşul de 23 de ani: "Există într-adevăr o ofertă pentru Chiricheş de 8 milioane de euro. Este cea mai mare ofertă primită vreodată în fotbalul românesc. Gigi, doar pentru că a văzut o declaraţie, poate a lui Giovanni, nici nu ştiu a cui a fost, m-a sunat şi mi-a zis: Poate Tottenham să vină oricând, cu orice ofertă, Gigi Becali mă numesc eu şi Chiricheş nu mai e de vânzare. Nu sunt sclavul nimănui. Eu am meci important în Champions League şi Tottenham nu poate să aştepte o zi? Ei, să nu aştepte".
”Posibil să fie afectat Chiricheș. Dar ce au simțit Rădoi sau Bănel?”
Chiar dacă a recunoscut că fundașul Stelei ar putea fi afectat de ratarea transferului la Tottenham, MM Stoica e de părere că rămânerea lui Chiricheș ar putea fi de bun augur pentru toată lumea.
”Dacă nu s-ar fi pus problema aşa, erau alte datele problemei. Dacă nu ne dădea Tottenham ultimatum... Au făcut o mare greşeală. Asta a declanşat orgoliul lui Gigi. Poate că s-ar putea să fim câştigători în treaba asta. Ar putea ca Vlad Chiricheş să aibă un început de sezon fantastic în Champions League. Momentan, a venit o ofertă pentru un jucător care nu a făcut nicio performanţă la echipa naţională şi cu doar câteva meciuri la Steaua în Europa League... E posibil să vină o ofertă de 15 milioane de euro... E posibil ca Vlad Chiricheş să fie afectat. Dar ce-ar trebui să fi simţit Rădoi sau Nicoliţă? Ei au jucat opt ani, șapte ani la Steaua. Vlad Chiricheş este de un an jumătate la Steaua. Dacă nu înţelege avem şi noi o problemă, dar în primul rând are el una. Dar nu se pune problema, cred că va înțelege”, a mai spus MM Stoica.
Etichete: video , transfer , vlad chiriches , tottenham , chiriches , mm stoica , gigi becali , patron steaua , ambitie , orgoliu , oferta de 8 milioane de euro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...