VIDEO: CFR vrea să le dea o lovitură celor de la Dinamo. L-au ofertat pe Djakaridja Kone!
13.07.2012, 19:44Clujenii au un lot extrem de numeros, pe unele posturi existând și trei jucători, dar continuă să se gândească la transferuri.
Antrenorul campionilor, Ioan Andone, a recunoscut vineri că și-l dorește foarte mult pe Djakaridja Kone, ivorianul fiind ofertat oficial de gruparea din Gruia.
“Da, l-am ofertat pe Kone, dar deocamdată n-a dat niciun răspuns. Un jucător ca el e binevenit oricând, eu cred că a fost cel mai bun mijlocaş la închidere de anul trecut", a spus Ando.
Altfel, tehnicianul de 52 de ani a spus că nu se teme din nou de acuzații privind legăturile de prietenie pe care le are cu foștii săi elevi de la Dinamo:
“Numai niște proști pot spune astfel de aberații. În primul rînd, eu nu sunt prieten cu jucătorii, ci îi respect, ceea ce este cu totul altceva. În plus, cu unii mai vorbesc, dar nu se pune problema de astfel de aberații. Eu nu mă pot dezice de Dinamo, poate dacă aş fi trăit lucruri urâte acolo ar fi fost altfel, dar nu pot uita anii petrecuţi în Ștefan cel Mare, am avut momente plăcute, chiar dacă a fost greu de fiecare dată“, a spus Andone într-o intervenție telefonică la “Digi Sport Special“.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
VIDEO Djakaridja Kone a fost desemnat jucătorul finalei Cupei României
Mijlocaşul dinamovist Djakaridja Kone a fost desemnat jucătorul finalei Cupei României-Timişoreana, câştigată de Dinamo, scor 1-0, în faţa Rapidului, miercuri seară, pe Arena Naţională. MAI MULTE DETALII AICI
Etichete: cfr cluj djakaridja kone , cfr cluj dinamo , cfr transferuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...