VIDEO Campania de achiziţii a Stelei, criticată: "Transferurile nu sunt nici pe departe de UCL"
30.06.2015, 16:44Steaua pregăteşte în această perioadă noul sezon, iar antrenorul Mirel Rădoi aşteaptă încă jucători pentru a-şi completa lotul şi a avea la dispoziţie un grup puternic, care să-i permită să obţină calificarea în grupele Champions League, obiectiv ratat în stagiunea precedentă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Până acum, roş-albaştrii au rezolvat transferurile lui Vlad Mihalcea, Jean Sony Alcenat, Sulley Muniru şi Alexandru Tudorie, nume care nu-l impresionază pe fostul stelist Gabi Balint, acesta considerând că jucătorii aduşi până în acest moment nu oferă suficiente garanţii.
"Jucătorii aduşi de Steaua au o anumită cotă în campionatul nostru, dar nici aici nu e o cotă foarte mare. Muniru, cât l-am văzut, mi-a lăsat o impresie foarte proastă. Pe Alcenat îl ştim, ar putea fi o soluţie, dar să nu fie cum a fost Guilherme, care, la fel, nu m-a impresionat. Tudorie îmi place, am încredere în el, dar nu are experienţă. Are calităţi, dar nu ştiu dacă te poţi baza pe el la un anumit nivel", a spus Balint, la emisiunea "Fotbal Club".
În aceste condiţii, fostul internaţional crede că Steaua are şanse mici de a intra în grupele UCL şi critică strategia conducerii clubului în această perioadă de transferuri.
"Mi se pare că transferurile făcute de Steaua nu sunt nici pe departe pentru calificarea în Champions League. Nu mai vorbim de făcut puncte. Cred că mai are nevoie de jucători, şi jucători de valoare.
Steaua e în poziţia de anul trecut, să facă transferuri pe ultima sută de metri, tardive, iar jucătorii fie vin nepregătiţi, fie au nevoie de timp să se integreze. Aşa cum văd eu Steaua acum, poate e la jumătatea valorii pe care o avea la începutul sezonului trecut", a explicat Balint.
Următoarea achiziţie a campioanei ar putea fi golgheterul ultimei ediţii de Liga 1, francezul Gregory Tade, un jucător pe placul lui Balint. Totuşi, mutarea este incertă, Steaua şi jucătorul nereuşind deocamdată să ajungă la un acord.
"Tade poate fi o soluţie. E un jucător valoros, dar întâi să-l vedem şi pe el luat. Nici nu vrei să dai bani pe jucători, nici să dai salarii mari", a spus Balint.
Etichete: steaua , liga 1 , transferuri , champions league , gabi balint
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...