VIDEO Bogatinov nu fi titular în acest sezon! "Avem un portar nr. 1: Tătăruşanu"
22.01.2014, 16:03Adus în această iarnă la Steaua liber de contract, Martin Bogatinov nu a apucat să apere vreun minut poarta roş-albaştrilor în cele 4 amicale disputate la Marbella. Goalkleeperul de 27 de ani nu are şanse de titularizare în a doua parte a campionatului, după cum a recunoscut chiar antrenorul Laurenţiu Reghecampf (DETALII AICI).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Martin s-ar putea să apere la ultimul meci, dar deocamdată nu este pregătit. Pe mine mă interesează Martin când va apăra să-şi cunoască foarte bine echipa, să cunoască ce vrem noi şi ce facem aici", a declarat Laurenţiu Reghecampf, într-o conferinţă de presă.
Antrenorul campioanei României a dezvăluit apoi şi motivul pentru care macedoneanul a fost adus în Ghencea.
"Noi nu l-am adus pe Bogatinov în momentul de faţă să fie numărul unu. Noi avem un portar numărul unu şi acela este Tătăruşanu. Am adus un portar, pentru că am avut acea problemă cu Cojocaru şi trebuia sa ne luam mai multe măsuri, pentru că nu puteam rămâne în doi portari", a mai spus Reghecampf.
Acesta a mai spus că până la finalul acestui sezon competiţional Bogatinov are timp să-şi demonstreze calităţile.
"Bogatinov are timp 6 luni de zile să demonstreze că poate să facă parte din lotul Stelei, că poate să devină numărul unu. După cum ştiţi, în vară Tătăruşanu va pleca, deci aveam nevoie să aducem un portar pe care să încercăm să-l intorducem în echipă, să cunoască ce înseamnă Steaua", a încheiat antrenorul roş-albaştrilor.
27 de ani are Martin Bogatinov
Etichete: steaua , reghecampf steaua , martin bogatinov , bogatinov titular , reghecampf despre bogatinov , transfer portar steaua , bogatinov steaua transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...