VIDEO Becali: “Nicio echipă nu ne-a dominat așa tare! Mi-a fost jenă în prima repriză, dar sunt mulțumit”
22.10.2012, 00:24Patronul Stelei, Gigi Becali, s-a declarat mulțumit de rezultatul nul de la Târgu-Jiu, apreciind că acesta este aproape sinonim cu o victorie, după ce CFR Cluj, Rapid și Dinamo au pierdut pe linie, pe teren propriu, în această etapă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
“În afară de Vaslui, cu toate celelalte echipe care ne urmăresc am câștigat un punct, așa că suntem avantajați. Este adevăarat, Pandurii ne-a dominat clar în prima repriză, dar această dominare a venit și pe fondul unor absențe notabile la noi. La mijlocul terenului am avut probleme cu Filip. Cred că ar fi fost mai bine cu Prepeliță în teren. Și eu m-am bucurat când am văzut prima dată echipa cu Filip titular, dar apoi mi-am dat seama că era mai bine cu Prepeliță, n-am mai fi fost dominați atât de tare. Sincer, mi-a fost jenă cum ne-a dominat Pandurii în prima repriză, nimeni nu ne-a dominat anul acesta așa cum a făcut-o Pandurii”, a spus finanțatorul.
Becali a declarat că formația din Ghencea mai are nevoie de un atacant de valoare: “Trebuie să aducem un atacant de rasă, asta clar. Dacă era așa Nikolic la pasa lui Tănase, dădea gol! Totuși, el i-a ținut acolo pe fundașii de la Pandurii tot meciul, se bate mult cu ei. Poate dacă n-ar fi fost în teren, deznodământul ar fi fost mai grav pentru noi. În Mihai Costea mai am încredere, însă se vede că n-a mai jucat de mult. Dar Rocha și Machado nu-mi plac. Răduț va trebui să revină la Steaua la vară. Împrumutat nu-l mai las, dacă îl vor mai departe să-l cumpere de tot, că nu sunt prost! Nu știu acum dacă va rămâne la noi sau nu, dar filosofia mea în fotbal e simplă: un jucător are nevoie de forță”.
În cazul în care ar fi învins în această seară, steliștii ar fi urmat să fie recompensați cu câte 20.000 de euro, pentru patru victorii consecutive. Deși au ratat obiectivul și implicit prima, patronul se gândește să le dea totuși fotbaliștilor niște bani: ”Probabil am să le dau jumătate din suma pe care le-am zis-o. Consider acest egal tot un fel de victorie, având în vedere cum s-a desfășurat această etapă”.
Etichete: steaua , pandurii , gigi becali pandurii steaua liga 1 , gigi becali mi-a fost jena
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...