VIDEO Bărbuț, "killerul" dinamoviștilor, avea cel mai mic salariu din lotul lui Poli
20.07.2013, 22:30Victoria răsunătoare a lui ACS Poli Timișoara în fața lui Dinamo l-a scos în evidență, printre alții, pe mijlocașul de 17 ani Cristian Bărbuț, marcatorul golului secund al partidei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După o acțiune impresionantă pe cont propriu, pornită la mijlocul terenului, Bărbuț l-a ridiculizat pe fundașul Asanovic și a finalizat precis în poarta lui Naumvoski.
Gheorghe Chivorchian își amintește că, în urmă cu câțiva ani, puștiul adus să semneze cu Poli Timisoara ar fi ajuns chiar în curtea lui Dinamo, dar “alb-roșii” au refuzat să-l înregimenteze, din cauza banilor (DETALII). În schimb, Dinamo l-a păstrat pe Dorin Rotariu, venit tot de la Timişoara.
“E o istorie interesantă cu Bărbuț. Evolua la o echipă de liga a patra, la nivel de copii, aproape de Timișoara. M-am informat și l-am văzut pe acest copil, am zis să-l aducem. Între timp am aflat că impresarul Cristi Opria îl avea sub contract și l-am adus la Poli. Am întâlnit însă un pic de opoziție și s-a încercat ducerea lui Dinamo. Dar clubul a refuzat să-i ofere copilului niște condiții decente. Uite că a debutat în prima ligă, cu un joc destul de bun pentru un copil care nici nu a împlinit 18 ani. Trebuie să fie în continuare atenți vizavi de dezvoltarea lui pe partea fizică, pentru că are tehnică destul de bună și dacă va continua la fel de bine, Torje va fi făcut uitat la Timișoara”, a povestit Gheorghe Chivorchian la radio Sport Total FM.
REZUMATUL VIDEO AL PARTIDEI ACS POLI - DINAMO 2-0, AICI
În încercarea de a compune o echipă bună de tineret (din cauza obligativității impuse de UEFA), și Steaua a fost interesată de Bărbuț. Gigi Becali avea în vizor mai mulţi puşti de perspectivă, dar arestarea sa a făcut ca planul de formare al echipei de tineret să nu se finalizeze. Deşi pe listă figurau tineri de mare perspectivă (Robert Boboc, Cristian Bărbuţ, Andrei Vaştag sau Mihai Bălaşa), niciunul nu a ajuns în Ghencea în cele din urmă.
Velcea l-a promovat la prima echipă la doar 17 ani
Cristi Bărbuț e cel mai scund jucător din lotul lui ACS Poli (1,66 metri) și avea cel mai mic contract de la echipă, înainte de startul sezonului în Liga 1! Câștiga mai puțin de 50 de euro pe lună (180 de lei), conform debanat.ro, și este component al reprezentativei U18.
Bărbuț a ajuns în 2012 la ACS Poli, iar antrenorul Valentin Velcea l-a promovat în prima echipă la numai 17 ani. Acesta a adunat 6 meciuri ca titular la Poli, în liga a doua, în sezonul trecut, și a marcat un gol pentru ACS, în victoria de pe teren propriu cu FCM Târgu-Mureș (3-1).
Poreclit ”Piticul”, fotbalistul care măsoară 1.66 de metri aleargă 50 de metri în 5,7 secunde. "Acesta e cel mai bun timp pe care l-am scos. E o calitate pe care încerc să mi-o pun în valoare", a declarat acesta pentru stiridesport.ro, după care a descris și faza golului marcat dinamoviștilor:
"Am recuperat, am văzut un spațiu mare de acțiune în flancul lor stîng, am luat mingea și am plecat în viteză. Am evitat tacklingul lui Asanovic și atunci am știut că voi încerca să finalizez. Asta a fost tot”, a povestit puștiul de la ACS.
Etichete: poli timisoara , vali velcea , cristi barbut , barbut acs poli timisoara , poli timisoara dinamo 2-0 , barbut dinamo , barbut gol , gol dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...