VIDEO Astra pornește prima în cursa pentru semnătura lui Niculae: "Vom face tot posibilul"
15.10.2015, 19:10Liber de contract încă din această vară, după despărțirea de Rapid, Daniel Niculae ia în calcul revenirea în fotbalul românesc, chiar și la alt club decât cel la care a crescut și alături de care a fost campion în 2003.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dănuț Coman, președintele Astrei, a anunțat că el și antrenorul Marius Șumudică vor face tot posibilul să îl convingă pe Niculae (33 de ani) să vină la Giurgiu. Nu este prima dată când Astra își anunță public interesul pentru serviciile atacantului care a mai trecut pe la Auxerre, Monaco și Nancy.
"Daniel Niculae, în afara faptului că îmi e prieten foarte bun, este și un jucător extraordinar. Eu și Șumudică ne-am dorit întotdeauna să vină la noi, la Astra Giurgiu. Eu sper să avem puterea să îl convingem. Vom face tot ce depinde de noi pentru ca el să vină la Astra.", a declarat Dănuț Coman, pentru Digi Sport.
În vară, după ce Rapid a retrogradat din Liga 1 și Daniel Niculae și-a încheiat contractul cu giuleștenii, Astra a mai avut o tentativă de a-l convinge să joace la Giurgiu. Tot Coman a condus și atunci "asaltul" pentru obținerea semnăturii lui Niculae. "Îi dau voie să ia un tricou alb-vișiniu pe sub cel de joc", spunea, atunci, președintele giurgiuvenilor, dar s-a lovit de refuzul categoric al fotbalistului.
Și vicecampioana ASA Tg. Mureș s-a interesat de serviciile atacantului.
CLICK AICI PENTRU VIDEO CU DIALOGUL DIN VARĂ DINTRE COMAN ȘI NICULAE
Daniel Niculae a jucat ultima dată la Rapid, în returul sezonului 2014-2015 (14 meciuri, 3 goluri). Înainte, mai jucase în Giulești în play-off-ul Ligii a 2-a, în sezonul 2013-2014, când Rapid a promovat pe prima scenă (15 meciuri, 7 goluri).
Ultima echipă la care a jucat înaintea celor două reveniri temporare în Giulești a fost Kuban Krasnodar, în stagiunea 2012-2013, când a jucat 11 meciuri și a marcat două goluri.
39 de meciuri și 9 goluri are Daniel Niculae la prima reprezentativă a României, pentru care a debutat în 2003.
5 trofee are Daniel Niculae în palmares, toate cu Rapid: un titlu de campion (2003), două Cupe ale României (2002, 2006) și două Supercupe ale României (2002, 2003).
Etichete: daniel niculae , niculae astra , daniel niculae astra , oferta niculae , daniel niculae astra giurgiu , daniel niculae oferta astra , daniel niculae revine in liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...