VIDEO Antrenamente dure la CFR. "Am testat nivelul fiecărui jucător"
21.01.2014, 16:07Fotbaliştii de la CFR trag tare în Antalya pentru a-l convinge pe noul antrenor. Vasile Miriuţă a renunţat deja la câţiva jucători, înainte de plecarea în cantonament, iar cei rămaşi au parte de un program infernal - trei antrenamente pe zi, primul dintre ele pe plajă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Nu e mai greu, e altă mentalitate. Cum am mai spus, din păcate, nu am reuşit cu domnul Grigoraş. A fost un antrenor pe care l-am prins, antrenorul cu cea mai mare experienţă în Liga 1, dar aşa e în fotbal. A trebuit să trecem peste acel moment mai greu din trecut", a declarat Mario Felgueiras.
Clujenii sunt pe locul 7, la 14 puncte de liderul Astra. Campioana din 2008, 2010 si 2012 s-ar mulţumi în acest sezon cu o prezenţa în Europa League.
"Normal că e un sezon ratat. Am pierdut şi în Cupă, nu mai suntem acolo, iar CFR e un club mare, obişnuit cu trofee. Cel puţin la final să fim sus în clasament. Mai avem şanse, iar dacă nu ne gândim aşa, nu facem nimic, lucrăm degeaba. Aşa că trebuie să ne uităm cât mai sus, să câştigăm fiecare meci şi să ajungem cât mai repede pe podium", a mai afirmat portarul CFR-ului.
Antrenorul Vasile Miriuţă vrea să-şi pună echipa la punct şi refuză amicalele. Cu toate că Steaua, de exemplu, a adunat deja patru jocuri amicale de la reluarea pregătirii, noul tehnician clujean are o altă filosofie:
"Primul meci îl vom juca pe 25 ianuarie cu Ludogorets. Până atunci pregătire. Înainte de plecare am făcut teste amănunţite şi am văzut nivelul fiecărui jucător. Unii erau mai pregătiţi, alţii mai puţin şi am hotărât să nu iau jocuri până în momentul când nu sunt eu mulţumit de un nivel mediu pe care îl are echipa în ansamblu. Am tot acut solicitări, pentru că echipa are un nume respectat, dar prefer să merg pe strategia pe care v-am spus-o", a declarat Miriuţă pentru digisport.ro.
Etichete: cfr cluj , vasile miriuta , lot cfr cluj , miriuta cfr cluj , antrenamente cfr cluj , pregatire cfr cluj , miriuta antrenamente cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...