VIDEO Ambițiile CFR-ului în noul sezon, în ciuda insolvenței: ”Vrem un trofeu!”
23.06.2015, 16:35CFR Cluj are ambiţii mari înaintea noului sezon, chiar dacă formația din Gruia este în continuare în insolvenţă. Calificarea în playoff-ul din Liga 1 şi câştigarea unui trofeu - sunt obiectivele anunţate de antrenorul Francisc Dican.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
”Feroviarii” clujeni au plecat în Italia pentru un stagiu de pregătire, în care jucătorii lui Francisc Dican vor disputa şi patru meciuri de verificare. Dani Coelho, Vitor Bruno, Cristian Lopez, Filipe Nascimento, Lucian Goian, Neluț Rosu şi Traian Marc sunt achiziţiile reuşite de echipa din Gruia în această vară. În Italia este așteptat la pregătire și Gregory Tade până când golgheterul din Gruia va reuși să se transfere la un alt club.
”Până în prezent sunt mulțumit de cei ce au ajuns, sper să se integreze, să se adapteze cât mai repede și să ne ajute în ce urmează”, a declarat Francisc Dican, antrenorul ardelenilor.
CFR are amibiţii mari, chiar dacă va începe noul sezon în insolvenţă.
”Insolvența nu ar trebui să-i intereseze pe jucători. Orice titlu câștigat e câștigat în CV, insolvența e un lucru aparte. Noi sperăm să câștigăm un trofeu din acest sezon”, a mai spus tehnicianul clujenilor.
”Avem un lot bun, dacă mai vin 1-2 jucători, putem să schimbăm și să ajungem la play-off și să ne batem la titlu”, a declarat și Mario Camora.
Oficialii clubului din Gruia speră să scape și de sancțiunea cu șase puncte depunctare din cauza neîndeplinirii criteriilor financiare din dosarul de licențiere. CFR Cluj a făcut apel împotriva deciziei.
Lotul cu care au plecar ”feroviarii” în cantonamentul din Italia:
Portari: Marc, Mincă, Vîtcă
Fundaşi: Goian, Dani Coelho, Vitor Bruno, Ene, Larie, Tiago Lopez, Tânc, Camora, Pintea, Horj, Ţîrlea
Mijlocaşi: Neluţ Roşu, Filipe Nascimento, Petrucci, Păun, Jakolis, Vereş
Atacanţi: Guima, Negruţ, Carter, Cristian Lopez
Etichete: video , trofeu , plecare , cantonament , gruia , mario camora , francisc dican , ambitii cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...