VIDEO ACS Poli vrea două victorii cu Petrolul și Steaua: ”Am încredere în jucători”
07.09.2015, 19:30ACS Poli Timişoara este decisă să câştige meciul de miercuri cu Petrolul Ploieşti, din optimile de finală ale Cupei Ligii AdePlast, şi cel cu Steaua Bucureşti, de duminică, din etapa a 10-a a Ligii I, scrie site-ul clubului bănăţean.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul Florin Marin a prefaţat duelul din Cupa Ligii, cu Petrolul, de miercuri, 9 septembrie, de la ora 19:00, transmis ÎN DIRECT la Digi Sport. "Sunt două jocuri foarte importante pentru noi. Respectăm Cupa Ligii, tratăm această competiţie cu maximă seriozitate. Dorim să ne calificăm. Nu va fi uşor, Petrolul este o echipă foarte bună. Chiar dacă nu au avut rezultate bune, fiind pe ultimul loc în campionat, ploieştenii sunt în creştere de la meci la meci. În ultimul meci oficial, cel cu Astra, au controlat jocul, au ratat două lovituri de pedeapsă. Părerea mea este că meritau cel puţin un egal în acea partidă. Ne dorim sa câştigăm ambele meciuri din aceasta săptămână, asta îmi doresc... Am încredere în jucători că putem obţine două victorii. Jucătorii sunt montaţi pentru aceste două meciuri!", a spus tehnicianul.
Florin Marin a fost mulţumit de stagiul efectuat până la sfârşitul săptămânii trecute la Oradea: "Am făcut acumulări în toate planurile, acesta a fost şi scopul. A fost foarte important să fim împreună, să ne acomodăm unii cu ceilalţi. Cred că săptămâna trecută a fost benefică pentru noi, din toate punctele de vedere. Am beneficiat de condiţii foarte bune de cazare, masă, am avut teren la dispoziţie".
Tehnicianul a anunţat jucătorii indisponibili pentru meciul cu Petrolul: "Mai avem probleme cu Scutaru şi Croitoru, care încă nu au intrat în programul normal al echipei. Mai sunt probleme şi cu Poparadu şi Popovici, ultimul accidentându-se la meciul de la Oradea. Zicu a revenit, dar încă nu este la un nivel foarte bun din punct de vedere fizic. L-am folosit doar 30 de minute la jocul cu Bekescsaba. Cred că săptămâna viitoare va fi la nivelul pe care-l aşteptăm cu toţii".
Jucătorul Alexandru Curtean a afirmat: "Ştim că Petrolul are un joc bun, în ciuda rezultatelor negative. Este o echipă care produce un fotbal de calitate. Şi-au schimbat şi ei antrenorul, vor sa îşi pună şi ei lucrurile la punct. Vin să câştige, lucru pe care-l dorim şi noi".
"Va fi o partidă dificilă, chiar dacă adversarul pe care-l întâlnim nu are rezultate bune în aceasta perioadă. Petrolul este o echipa bună, are şi ea şanse mari în această competiţie", a spus Fernando Llorente.
Meciul ACS Poli Timișoara-Steaua București, din etapa a 10-a din Liga 1, se va disputa duminică, 13 septembrie, de la ora 21:00, și va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: steaua , liga 1 , petrolul , cupa ligii , acs poli timisoara , alexandru curtean , doua victorii , florin marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...