VIDEO: 1.000 de fani la reunirea Petrolului. Hamza vine miercuri, Grozav peste o săptămână
11.06.2012, 22:19Doar șase dintre jucătorii care au contribuit la salvarea Petrolului de la retrogradare în acest sezon au participat la reunirea lotului ploieștenilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sub comanda noului tehnician, Mircea Rednic, s-au prezentat doar șase dintre fotbaliștii care au reușit salvarea de la retrogradare: Vasili Hamutovski, Valincius Povilas, Alexandru Buhuși, Mihai Roman, Soni Mustivar și Daniel Oprița.
În schimb, mult mai numeros contingentul venit în această vară de la U Cluj: Mircea Bornescu, Sebastian Achim, George Galamaz, Lukasz Szukala, Constantin Grecu, Dorinel Popa, Ovidiu Hoban, Laurenţiu Marinescu, Adrian Cristea, Marian Cristescu și Ionuţ Neag. A fost de asemenea prezent și brazilianul Guilherme Haubert Sitya, transferat de la Concordia Chiajna.
Hamza Younes este aşteptat să sosească miercuri la echipă, Damien Boudjemaa două zile mai târziu, iar Nwakaeme Tony şi Gicu Grozav au fost învoiţi până sâmbătă, respectiv lunea viitoare. În schimb, deşi trebuia să ajungă la reunirea lotului, fundaşul camerunez Vincent Bikana a lipsit nemotivat.
Petroliştii vor efectua, miercuri dimineaţă, vizita medicală, iar de joi vor intra în cantonament, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, până pe 26 iunie.
La 30 iunie Petrolul va pleca într-un turneu de pregătire în Austria.
La reunirea lotului și la antrenamentul de pe stadionul Ilie Oană au asistat peste 1 000 de suporteri ai Petrolului.
Etichete: u cluj , liga i , fotbal , rednic , petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...