Exclusiv Victor Pițurcă a anunțat când va reveni în fotbalul românesc
01.06.2017, 22:52Liber de contract de aproape un an, de când s-a despărțit de arabii de la Al Ittihad, Victor Pițurcă a dezvăluit când va reveni în fotbalul românesc și a dat de înțeles că nu duce lipsă de oferte de la formații din Liga 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Victor Pițurcă a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că singura formație din România pe care și-ar dori să o pregătească în acest moment este CS U Craiova. Acest scenariu este însă unul greu de realizat, ținând cont că fostul selecționer nu se gândește momentan să revină în Liga 1, iar oltenii au deja un nou antrenor.
După un an de pauză, Pițurcă vrea să antreneze din nou și e gata pentru o nouă provocare, dar tot în străinătate. S-a vorbit despre oferte din China sau țările arabe, dar după experiența neplăcută de la Al Ittihad antrenorul de 61 de ani nu se grăbește.
"Am mai multe contacte, dar să vedem. Nu va fi ușor. Dacă nu, voi aștepta. Aștept de o lună să se dea sentința în cazul procesului cu cei de la Al Ittihad. Eu nu mai am nicio problemă, s-a închis dosarul, pot să mă angajez. În România sunt tot timpul posibilități, dar eu vreau în continuare afară. Există șanse să preiau o echipă pentru sezonul viitor. Din Liga 1 aș putea să preiau o echipă, dar întâi mai vreau un an, doi să antrenez în afară" a dezvăluit fostul selecționer în cazul unei intervenții telefonice la emisiunea Fotbal Club.
Pițurcă a antrenat Steaua pentru scurt timp în 1992, între 2000 și 2004, cu o scurtă pauză în 2002, și în 2010. În afară de roș-albaștrii și Al Ittihad, Piți a mai pregătit FC Universitatea Craiova în două rânduri și a fost selecționerul echipei naționale a României în 3 rânduri, între 1998-1999, 2004-2009 și 2011-2014. Antrenorul a mai pregătit și naționala U21.
Etichete: victor piturca , piturca liga 1 , ptiruca oferte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...