Exclusiv Victor Angelescu a anunțat obiectivul lui Rapid pentru sezonul următor, marcat de anul centenarului
articol scris de Digi Sport23.03.2022, 20:06
Rapid își va inaugura noul stadion pe 26 martie, eveniment la care deja și-au anunțat participarea multe nume mari din fotbalul românesc.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cu această ocazie, Victor Angelescu (37 de ani) a fost prezent în studio-ul Fotbal Club, acolo unde a abordat mai multe subiecte legate de clubul al cărui patron este încă din 2018.
Victor Angelescu vrea ca Rapid să prindă play-off-ul în sezonul următor
Întrebat care va fi obiectivul alb-vișiniilor în următorul sezon de Liga 1, Angelescu a răspuns că Rapid va încerca să prindă play-off-ul. Ediția viitoare va fi una specială pentru rapidiști, având în vedere că, la anul, clubul din Giulești va împlini 100 de ani de la înființare.
"Play-off-ul, în primul rând, și după mai vedem. Mai întai să intrăm în play-off. Toată lumea cred că își propune play-off-ul, în afară de 2-3 echipe care se bat la titlu. Să vedem ce putem face după, dacă putem prinde un loc de cupă europeană sau nu", a explicat finanțatorul giuleștenilor.
'Sold out' pentru inaugurarea stadionului Rapid - Giulești
Meciul amical dintre Rapid și Poli Timişoara, programat pe 26 martie, este evenimentul prin care va fi inaugurat stadionul Giuleşti. Acest eveniment special va fi în direct și în exclusivitate la Digi Sport 1, de la ora 20:30.
Galerie Foto
Toate cele aproximativ 13.000 de bilete au fost vândute în timp record, după ce fanii au format cozi în apropierea arenei.
Clubul Rapid a anunțat că mai multe nume importante vor fi prezente la inaugurarea stadionului Giulești: Mugurel Buga, Ion Goanță, Vladimir Bozovic, Adi Iencsi, Jean Barbu, Viorel Hizo, Cristi Dulca, Ion Ionescu, Mircea Lucescu, Daniel Pancu, Dan Alexa, Rică Răducanu, Răzvan Raț, Dani Coman, Nicolae Stanciu, Ion Vlădoiu, Marius Măldărășanu, Bogdan Stelea, Viorel Kraus, Ion Motroc, Costin Lazăr, Dănuț Lupu, Ion Manu, Ovidiu Herea, Ionuț Mazilu, Vasile Maftei, Robert Niță, Ștefan Nanu, Vali Negru, Ionuț Voicu.
Tache Macri (91 de ani) și Gheorghe Dungu (93 de ani), cei mai în vârstă foști jucători ai Rapidului, vor fi, de asemenea, prezenți sâmbătă, la inaugurarea noului stadion Giulești.
Gheorghe Dungu este cel mai longeviv portar din istoria Rapidului, cu 14 ani petrecuți în alb-vișiniu, între 1950 și 1963.
Tache Macri a jucat la Rapid între 1949 și 1966, purtând banderola de căpitan timp de 14 ani. Acesta va veni special de la Paris pentru acest eveniment.
Etichete: play off , obiectiv , razvan angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...