Exclusiv ”Veți ieși de tot de la Universitatea Craiova?”. Mihai Rotaru a răspuns fără să stea pe gânduri
articol scris de Digi Sport29.12.2023, 21:37
Mihai Rotaru, patronul echipei Universitatea Craiova, este decis să facă un pas în spate și să cedeze acțiunile pe care le deține.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Omul de afaceri a intrat în fotbal în 2013, când a devenit finanțatorul grupării din Bănie.
Mihai Rotaru vrea să renunțe la acțiunile pe care le are la Universitatea Craiova
La zece ani de la acel moment, Mihai Rotaru se gândește deja la retragere, pas pe care intenționează să-l facă în viitorul apropiat.
”Veți ieși de tot de la Universitatea Craiova?”, a fost întrebarea primită de finanțatorul oltenilor, care a anunțat că mai poate sprijini financiar Universitatea Craiova, până când vor exista investitori interesați să ducă echipa la nivelul următor.
”Suntem pe drumul cel bun în ceea ce înseamnă atragerea de finanțare. Stăm bine în acest moment. Voi rămâne întotdeauna să susțin echipa, dar minoritar, asta e sută la sută. Îmi doresc să ajung la zece la sută. În acel moment, deciziile vor fi luate de președintele clubului. Dani Coman, Șfaițer, Răzvan Raț poate ajunge un președinte bun.
AGA trebuie să controleze clubul, nu mai am treabă în acel moment. În acest moment, sunt undeva la 60%. Avantajul e că avem o expertiză în spate. Au fost patru ani înainte de pandemie, când Universitatea Craiova a fost pe profit. Pandemia ne-a întors. Am reînviorat un brand, am făcut profit, am fost aproape să câștigăm campionatul. Suntem a treia echipă a campionatului din punct de vedere sportiv.”, a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.
Universitatea Craiova e gata să dea încă două lovituri, după ce a rezolvat ”cel mai bun transfer al iernii”
Universitatea Craiova pregătește partea a doua a sezonului. Oltenii au obținut deja semnătura lui Pyry Soiri (29 de ani) și pun la cale încă două transferuri.
Finanțatorul Universității Craiova a transmis că este foarte aproape să aducă încă doi jucători, dintre care un fundaș central.
”Acum am închis telefonul, am vorbit cu Ivaylo (n.r.- Petev) despre doi jucători. Fundaș central, unul dintre ei, acolo am avut accidentări, iar pe celălalt nu pot să vi-l spun în momentul acesta, sunt superstițios.
Nu e portar. David (n.r.- Lazar) s-a prezentat foarte bine în meciul de Cupă, Popescu e ok. Avem doi portari valoroși și încă un tânăr foarte bun”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.
Etichete: universitatea craiova , superliga , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...