Vestea primită de Rapid din Albania. Atacantul transferat s-a accidentat
articol scris de Digi Sport17.12.2023, 19:56
Florent Hasani (26 de ani) este primul transfer anunțat de Rapid din perioada de mercato a iernii.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxZGlnaXMucmNzLXJkcy5y/byUyRnN0b3JhZ2UlMkYyMDIzJTJGMTIl/MkYxNiUyRjE4NjIzOTdfMTg2MjM5N19w/cm9maW1lZGlhLTAzODU4NjcxNDAuanBn/Jnc9MTA2MCZoPTYzNiZoYXNoPTM2MGIw/NDNiMzljOTIyNjMyZDcwYTgyMjZlOTY5NWM0.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Fotbalistul din Kosovo evoluează în acest moment pentru formația KF Tirana, care se află pe locul trei în SuperLiga Albaniei.
Florent Hasani s-a accidentat înainte să ajungă la Rapid
Julian Ahmatah, antrenorul celor de la KF Tirana, a vorbit, după înfrângerea echipei sale cu Vllaznia, scor 0-1, despre jucătorii indisponibili pe care i-a avut pentru această partidă.
- Citește și: Albanezii l-au dat de gol pe Dan Șucu. Cât ar fi plătit Rapid pentru transferul lui Florent Hasani
Ahmataj a avut o veste proastă pentru Rapid. Antrenorul a declarat că Hasani s-a accidentat și nu a putut juca în meciul din acest weekend, fără a preciza cât de gravă ar fi problema medicală a fotbalistului.
”Am avut probleme cu accidentările. Ne-au lipsit portarii și Hasani. Hasani a suferit o accidentare care nu i-a permis să joace azi, chiar dacă a semnat deja cu Rapid.”, a spus Julian Ahmataj, potrivit Newsport.
- 500.000 de euro este cota lui Hasani, potrivit site-ului Transfermarkt.com
Hasani a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu Rapid
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Hasani a semnat un contract valabil pe următoarele două sezoane și jumătate și urmează să se alăture Rapidului în cantonamentul din Antalya, de la începutul anului 2024.
”Rapid l-a achiziționat pe golgheterul primei ligi albaneze, Florent Hasani. În vârstă de 26 de ani, atacantul kosovar a semnat un contract pe două sezoane și jumătate cu Rapid.
În acest sezon, Hasani a marcat 10 goluri în 16 meciuri pentru FK Tirana, ocupanta locului 3 în Albania, oferind și trei pase de gol. De asemenea, a bifat și patru jocuri în UEFA Conference League.
În stagiunea trecută, noul jucător al Rapidului a câștigat titlul de cel mai bun marcator al campionatului, cu 16 goluri marcate în 34 de partide.
4 trofee are în carieră
- Golgheterul Albaniei în sezonul 2022/23, cu 16 goluri marcate
- Câștigător al Supercupei Albaniei, cu FK Tirana, în 2022/23
- Campion al Kosovo, cu Trepca, în 2017
- Câștigător al Supercupei Kosovo, în 2017, cu Trepca
Performanțe la cluburi:
- FK Tirana (62 meciuri, 29 goluri, 11 assisturi)
- Diosgyor (100 meciuri, 13 goluri, 7 assisturi)
- Gyirmot (35 meciuri, 3 goluri)
- KF Trepca 89 (24 meciuri, 8 goluri)
- H. Kfar Saba (12 meciuri)
- Hasani a îmbrăcat de 8 ori tricoul naționalei Kosovo, reușind un gol, într-o victorie cu Gibraltar (1-0).
La naționala de tineret, kosovarul a marcat de trei ori în 10 partide. Florent Hasani este cel de-al doilea jucător din Kosovo în lotul Rapidului, după Albion Rrahmani, și se va alătura lotului lui Cristiano Bergodi în cantonamentul din Antalya.”, a transmis Rapid.
Etichete: rapid , transfer , accidentare , florent hasani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...