Vestea așteptată de toți fanii lui Dinamo! Cortacero îi cheamă la discuții pe suporterii-acționari
29.08.2020, 18:23Pablo Cortacero va sosi în România, iar mâine va organiza o conferință de presă în cadrul căreia va prezenta proiectul de la Dinamo. Tot în aceeași zi, suporterii-acționari sunt invitați la o discuție.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Aceștia dețin 20% din club și au cerut de mai multe ori să se întâlnească cu acționariatul iberic și să le fie prezentate ideile noului proiect. Vor avea această ocazie duminică, de la 15:30, în cadrul bazei de la Săftica.
”Continuăm să lucrăm”, a fost mesajul postat de Cortacero, care a distribuit pe pagina sa de Facebook comunicatul emis de ”câini”.
Omul care dirijează din umbră noul proiect de la Dinamo: "La Getafe el conducea clubul, dar nu apărea în viața echipei"
Paul Anton a jucat în sezonul 2016/2017 la Getafe, unde se afla la acel moment Jose Melero Marin, om implicat acum în noul proiect de la Dinamo, alături de Pablo Cortacero:
"Eu nu îl cunosc decât pe domnul Melero, am lucrat la Getafe cu el. E un profesionist, e puțin diferit față de cei din București, nu apare în viața echipei.
Știu că se ocupă de acte, în birouri, dar nu l-am întrebat niciodată dacă are bani. El conducea clubul, el era cu actele. Primul meu contact cu cei de la Getafe a fost cu domnul Melero. Referitor la Contra, cele mai bune performanțe din ultimii zece ani au fost obținute cu el, eu cred că e o mutare foarte bună", a spus Paul Anton, la Digi Sport Matinal.
Etichete: dinamo , fani dinamo , pablo cortacero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...