Exclusiv Veste uriașă pentru CFR! Cristi Balaj a anunțat că ardelenii au scăpat de datorii
articol scris de Digi Sport13.07.2023, 21:50
CFR Cluj a dominat fotbalul românesc în ultimii ani, iar în contul ardelenilor au intrat și sume importante de bani, însă, chiar și așa, formația din Gruia a înregistrat datorii importante către angajați.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În urmă cu mai bine de un an, despre CFR s-a scris că are datorii imense, iar clubul intrase la un moment dat și în atenția celor de la UEFA.
Cristi Balaj: "A început să dea roade munca noastră"
Acum însă, Cristi Balaj a anunțat că CFR nu mai are nicio restanță față de vreun angajat al clubului, pentru prima dată în ultimii ani. Cu această ocazie, președintele clujenilor a ținut să-i laude și pe ceilalați oficiali din cadrul formației, care și-au adus aportul în tot acest proces financiar.
"Indiscutabil, ne-am ocupat și de veniri. Este meritul echipei pe care o conduc și alături de Bilașco, Zamfir, Mara, dar și toți ceilalți din club au muncit intens. Jucătorii care au fost vânduți au fost aduși de această echipă și interesul nostru a fost să găsim soluții de viitor pentru CFR.
Așa s-au vândut Scuffet, Boateng. Există interes pentru Krasniqi, Yeboah, Bîrligea. Avem oferte și putem spune că după mulți ani, de mâine putem să spunem că după monitorizare, CFR nu va mai avea datorii către angajați. A început să dea roade munca noastră.
Nu am făcut o socoteală (n.r. câți bani au intrat în club), dar sunt suficienți cât să atingem obiectivul, să nu mai avem datorii către jucători, staff, angajați. Le mulțumesc tututor pentru că am depășit momentul greu", a spus Balaj, la Fotbal Club.
S-a făcut transferul lui Simone Scuffet la Cagliari
Prin intermediul unei discuții telefonice la emisiunea Fotbal Club, Cristi Balaj a oferit ultimele detalii despre situația lui Simone Scuffet. Președintele CFR-ului a dezvăluit că portarul a trecut cu bine peste vizita medicală la Cagliari și a evidențiat faptul că goalkeeper-ul italian a fost subevaluat cât timp a jucat în România.
"Sunt jucători care sunt urmăriți de alte cluburi. Despre Scuffet, pot să confirm ceea ce a spus și presa din Italia. A efectuat vizita medicală și a trecut-o cu brio. Nu are rost să vorbim despre valoarea lui, doar că premiile le-au primit alții.
Mă bucur că este lăudat măcar în al 12-lea ceas. Tot ceea ce am făcut până acum a reprezentat o afacere. Dacă vom continua așa, putem să fim mândri de ceea ce am realizat", a spus Balaj.
Etichete: cfr , superliga , cristi balaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...