Veste proastă pentru Gigi Becali! Transferul lui Andrea Compagno, aproape să pice
articol scris de Digi Sport06.01.2024, 21:49
Andrea Compagno (27 de ani) ar putea pleca în această iarnă de la FCSB, întrucât a intrat în dizgrația lui Gigi Becali (65 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar patronul roș-albaștrilor a anunțat că există negocieri cu mai multe echipe și că italianul este pe picior de plecare.
Bari, prima echipă care iese din cursa pentru transferul lui Andrea Compagno
Despre Andrea Compagno s-a spus că ar fi dorit la Bari, la Tianjin Jinmen Tiger, dar și la New York City FC.
Totuși, italienii de la Bari sunt pe punctul de a renunța la atacantul FCSB-ului în contextul în care gruparea italiană este aproape să îl transfere pe Luca Moro, jucătorul celor de la Sassuolo, care evoluează sub formă de împrumut la Spezia.
Jurnaliștii de la Tutto Bari susțin că transferul lui Luca Moro s-ar putea realiza în următoarele ore.
”Luca Moro este favoritul directorului sportiv, Ciro Polito. Negocierile ar trebui să se finalizeze în ultimele ore, deși va trebui așteptat mai întâi ca Spezia să găsească un înlocuitor pentru fotbalistul care aparține de Sassuolo.
Astfel, variantele Andrea La Mantia și Andrea Compagno sunt înlăturate”, au scris cei de la tuttobari.com.
- 2.2 milioane de euro este cota de piață a lui Luca Moro, potrivit Transfermarkt.
- 2.3 milioane de euro este cota de piață a lui Andrea Compagno, potrivit Transfermarkt.
Andrea Compagno pleacă de la FCSB
Patronul FCSB-ului a anunțat și suma pe care o vrea în schimbul lui Andrea Compagno: 500.000 de euro.
”Eu am cerut 500.000. Și azi m-a sunat Giovanni. Impresarul mi-a zis că are o echipă, Giovanni mi-a zis și el. Mâine sunt la mănăstire, dar poimâine…
Pe Compagno îl dau, pe Miculescu nu îl dau”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Etichete: transfer , gigi becali , bari , fcsb , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...