Exclusiv Veste proastă pentru Dinamo. Motivul pentru care s-a retras un potențial investitor
articol scris de Digi Sport16.02.2022, 18:16
Dinamo caută cu disperare un investitor, a anunțat administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu, în direct la Digi Sport. "Roș-albii" speră să depășească insolvența și să evite retrogradarea în Liga 2.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Răzvan Zăvăleanu: "Caut cu disperare un investitor"
Răzvan Zăvăleanu a anunțat că unul dintre investitorii interesați s-a retras de la discuții, din cauza scandalurilor din jurul echipei.
Un alt potențial investitor la Dinamo așteaptă să vadă rezultatul auditului financiar al clubului înainte de a face următorul pas.
Răzvan Zăvăleanu avertizează că Dinamo nu se poate baza doar pe banii din drepturile TV pentru Liga 1.
"Caut cu disperare persoane care vor să investească la Dinamo. Suntem în continuare în ‘due diligence’ (n.r. – audit financiar) cu o companie, nu s-a închis colaborarea. Dar scandalurile din jurul echipei ne afectează. Era vorba de două companii, dar una s-a retras.
Dinamo are nevoie de un investitor. Trebuie să te asiguri că, la un moment dat, vei putea să dai și banii prevăzuți în planul de reorganizare. Astăzi, o societate fotbalistică în România care se bazează în principal pe drepturile de televiziune poate să facă față cu greu cheltuielilor curente. De asta ne agităm foarte tare să facem rost de un investitor, care să achite acele sume.
Sunt de acord cu reținerea unei părți din drepturile TV pentru garantarea salariilor. La începutul fiecărui sezon, aș solicita echipelor să prezinte și să garanteze partea salarială pentru sezon. Ar trebui măcar procentual. Dacă eu am buget de 10 milioane de euro, atunci drepturile TV se vor reține în procent mai mare. Dacă am buget un milion, e procent mai mic. După mine, s-ar putea reține întreaga sumă pentru salarii", a spus Răzvan Zăvăleanu, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Administratorul judiciar de la Dinamo planifică achitarea sumelor restante - aproximativ 8 milioane de euro - în integralitate, în următorii doi ani.
Răzvan Zăvăleanu susține că planul de reorganizare nu este viabil în cazul în care "roș-albii" vor retrograda în Liga 2. În prezent, Dinamo e penultima clasată în Liga 1.
Etichete: liga 1 , dinamo , investitori , razvan zavaleanu , zăvăleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...