Veste bună pentru Oțelul! Cristian Chira a fost operat cu succes
articol scris de Digi Sport15.10.2024, 12:32
Cristian Chira (22 de ani), accidentat grav în timpul partidei Rapid - Oțelul, scor 0-0, din etapa 11, a fost operat cu succes.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La acea partidă, mijlocașul central a fost titular în premieră în SuperLiga României, însă a rezistat pe teren doar 50 de minute.
Cristian Chira a fost supus unei intervenții medicale
În minutul 48 al duelului din Grant, tânărul fotbalist s-a accidentat la gleznă și a avut nevoie de intervenția medicilor. Mijlocașul nu a mai putut continua partida și a fost scos de către doctori pe targă două minute mai târziu. În locul acestuia, Dorinel Munteanu a decis să-l introducă pe teren pe atacantul bosniac Stipe Juric (25 de ani).
Conform anunțului făcut pe rețelele sociale ale clubului Oțelul Galați, fotbalistul de 22 de ani a fost operat cu succes în cursul zilei de luni, 14 octombrie.
"Jucătorul nostru Cristian Chira a fost supus ieri unei intervenții chirurgicale. Întreaga suflare roș-alb-albastră este alături de el. Cristi, te așteptăm cât mai curând pe teren! #ImpreunaPentruOtelul", a fost mesajul oțelarilor.
- 175.000 de euro este cota de piață a lui Cristian Chira, potrivit transfermarkt.com.
- 4 meciuri a jucat mijlocașul central în acest sezon pentru Oțelul.
- Chira a ajuns sub comanda lui Dorinel Munteanu în această vară, după ce a venit liber de la CFR Cluj.
- VMG Cluj, CFR Cluj și Unirea Dej sunt echipele pentru care fotbalistul de 22 de ani a evoluat până la transferul la Oțelul.
Cristian Chira lipsește două luni, după accidentarea suferită
La o zi după meciul jucat pe Giulești a venit și verdictul. Rareș Pop, agentul FIFA care a agresat jurnaliștii sâmbătă seară a vorbit despre starea de sănătate a lui Cristian Chira.
Imediat după ce și-a prezentat scuzele pentru cele întâmplate, impresarul a dezvăluit că primul verdict al accidentării este o entorsă a gleznei, iar recuperarea va dura aproximativ două luni.
”Cristi este bine, ne-am speriat cu toții. La prima vedere, domnul doctor de la spitalul Floreasca ne-a spus că este o entorsă.
Are acum o atelă fixată, iar peste o săptămâna urmează un RMN. Ar putea să-și fi rupt și niște ligamente, dar încă nu se știe pentru că structura gleznei este complexă.
Momentan pare să fie o entorsă, nu cred că vorbim de o perioadă mai lungă de două luni”, a spus Rareș Pop, la Digi Sport Special.
VIDEO cu accidentarea lui Cristian Chira
Etichete: rapid otelul , cristian chira , cristian chira accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...