Exclusiv Veste bună pentru Mihai Teja! Poate conta pe un jucător care a fost absent timp de șase luni
19.04.2019, 08:58Veste bună pentru Mihai Teja. Antrenorul FCSB îl are sub comanda sa pe cel mai ”vechi” accidentat din lotul roș-albaștrilor. Ovidiu Popescu a revenit la antrenamente și se pregătește cot la cot cu colegii săi. La șase luni de când s-a accidentat, ”Lampard” de România se pregătește, în sfârșit, sub comanda lui antrenorului principal de la FCSB.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Din informațiile Digi Sport, Teja va putea conta pe jucătorul de 25 de ani în ultimele jocuri din acest play-off. Totuși, nu se știe dacă tehnicianul de 40 de ani îl va mai utiliza pe Popescu în acest final de campionat, pentru a nu risca o recidivă. Mijlocașul se pregătește separat de câteva luni și chiar a fost în perioada de pregătire din iarnă, alături de echipă. Acesta a făcut recuperarea sub comanda lui Ovidiu Kurti.
Ținând cont de faptul că mijlocașul central nu a mai evoluat într-o partidă oficială de șase luni, de la meciul Craiova - FCSB, 2-1, care s-a disputat pe 21 octombrie 2018, cel mai probabil Ovidiu Popescu va fi folosit pentru prima dată în meciurile de pregătire din vară. ”Lampard” de România a jucat atunci timp de 60 de minute.
În altă ordine de idei, Mihai Teja se va putea baza în meciurile următoare și pe Mihai Bălașa. Mihai Pintilii a revenit și el după accidentare, dar încă face separat și se va decide în zilele următoare dacă va fi folosit cu Viitorul, în etapa următoare, meci care se va disputa duminică, la Ovidiu, de la ora 21:00, și va fi transmis în direct de Digi Sport 1 și digisport.ro, pentru abonații RCS-RDS.
Accidentare Ovidiu Popescu
Ovidiu Popescu este cel mai vechi absent din lotul lui Mihai Teja. Mijlocașul central s-a accidentat spre finalul lunii octombrie a anului trecut, iar în noiembrie a fost operat. Intervenția chirurgicală la nivelul genunchiului stâng a constat în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior și sutura meniscului intern. Popescu s-a accidentat la un antrenament, după o contră cu un coleg.
”Acum două zile la antrenament, s-a dus într-un pressing la un coleg, când a pus piciorul stâng, l-a pus în contră cu adversarul și i-a sărit genunchiul”, povestea Nicolae Dică, antrenorul FCSB de atunci, la vremea respectivă.
Ovidiu Popescu a fost operat la începutul lunii noiembrie, anul trecut. ”FCSB anunță că Ovidiu Popescu a fost operat cu succes marți după-amiază. Intervenția chirurgicală la nivelul genunchiului stâng a constat în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior și sutura meniscului intern.
Procedura a fost efectuată de Dr. Ion Bogdan Codorean și Dr. Flavian Aramitu, iar perioada estimată de recuperare postoperator este de 6 luni”, se arăta într-un comunicat de presă emis de FCSB, imediat după operație.
12 partide are Ovidiu Popescu pentru FCSB, în acest sezon, în toate competițiile.
500.000 de euro este cota de piață a lui Ovidiu Popescu, conform transfermarkt.com.
Etichete: fcsb , ovidiu popescu , revenire ovidiu popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...