Exclusiv Verdictul lui Ion Crăciunescu despre faza din Voluntari - FCSB care poate decide titlul
articol scris de Digi Sport15.05.2022, 12:15
FCSB a remizat pe National Arena cu FC Voluntari, 2-2, și ar putea să se recunoască învinsă în lupta pentru titlu dacă CFR Cluj se impune astăzi în fața celor de la Universitatea Craiova, de la 21:30, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE TEXT și VIDEO pe digisport.ro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bucureștenii au acuzat arbitrajul în contextul în care golul doi al celor de la FC Voluntari a fost marcat dintr-o poziție suspectă de ofsaid.
Verdictul lui Ion Crăciunescu despre faza din Voluntari - FCSB care poate decide titlul
Fostul mare arbitru român și specialist Digi Sport, Ion Crăciunescu, a vorbit în exclusivitate pentru digisport.ro despre faza controversată din finalul partidei FC Voluntari - FCSB 2-2.
"Este ofsaid! Da, faza este foarte grea, dar din punctul meu de vedere e ofsaid destul de clar. Arbitrii la acest nivel trebuie să fie capabili să judece asemenea faze, chiar dacă sunt dificile, de asta și-au ales meseria asta", a spus Ion Crăciunescu.
În momentul devierii lui Olawale, pare că umărul lui Cristi Costin este mai apropiat de linia careului decât al lui Andrei Miron, ultimul apărător al FCSB-ului, dar asistentul Valentin Avram nu a ridicat fanionul.
”Este ofsaid”, a transmis comentatorul Digi Sport.
Clasament Liga 1 play-off
Cristi Balaj, surprins de egalul FCSB-ului cu FC Voluntari
Președintele celor de la CFR Cluj a reacționat și el după egalul FCSB-ului cu FC Voluntari, rezultat care ar putea însemna că ardelenii devin campioni cu o etapă înainte de final.
"Nu ne-am așteptat ca FCSB să facă atât de multe puncte și să facă atât de multă presiune în acest campionat. Motivele sunt multiple. Dar noi suntem echipa de pe primul loc, am fost o perioadă lungă pe primul loc, nu e o surpriză să rămânem pe primul loc la finalul etapelor.
Cei de la FCSB au vorbit și s-au preocupat mult prea mult de ultima etapă. Fotbalul i-a pedepsit. Voluntari a demonstrat că și-a apărat corect șansele și merită felicitați. Din păcate, nu avem VAR. Dar vă spun că instrucțiunile actuale sunt să se dea credit atacului, când e o fază atât de strânsă", a spus Cristi Balaj la Primasport.
VIDEO REZUMAT FC Voluntari - FCSB 2-2
Etichete: arbitraj , ion craciunescu , valentin avram , fc voluntari , fcsb , hortiu fesnic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...