Vasile Maftei, vot de încredere pentru Mihai Iosif: "Ne-am săturat să se schimbe antrenorii pe bandă rulantă!"
articol scris de Digi Sport18.02.2022, 14:49
După ce s-a despărțit de Yeni Malatyaspor, Marius Șumudică (50 de ani) a fost chemat de unii fani ai lui Rapid pe banca tehnică, pentru a-l înlocui pe actualul antrenor, Mihai Iosif (47 de ani).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La scurt timp, Șumudică a declarat că nu se pune problema de așa ceva și că revenirea sa pe banca alb-vișinie nu poate avea loc în condițiile actuale. Rapid are, însă, probleme în campionat, unde nu a mai câștigat deloc în ultimele 7 meciuri disputate.
Vasile Maftei, de părere că Rapid trebuie să continue cu Mihai Iosif antrenor
În acest context, Vasile Maftei (41 de ani) și-a oferit părerea despre postul de antrenor principal de la echipă. În opinia fostului fotbalist, Rapid ar trebui să mizeze în continuare pe serviciile lui Iosif.
"Lucrurile stau bine din punctul meu de vedere. Nu știu dacă ar veni Șumudică, dar eu cred că în momentul de față nu e cazul să se schimbe antrenorul.
A luat echipa într-un moment foarte greu în Liga a doua, când nu mai credea nimeni în promovare (n.r. Mihai Iosif). A promovat și acum suntem la bătaie pentru play-off.
Eu cred că a făcut o treabă extraordinară! Nu văd de ce ar fi nevoie de o schimbare. Eu consider că Mihai Iosif trebuie susținut în continuare și eu sunt pentru continuitate.
Sunt fluctuații de formă ale echipei dar trebuie să ne aliniem și noi la ceea ce se întâmplă afară și să le dăm credit antrenorilor.
Cum e o mică scădere de formă, cum se cere demisia antrenorului. Ne-am săturat să se schimbe antrenorii pe bandă rulantă la 4-5 echipe", a explicat fostul fotbalist, conform Fanatik.
- Vasile Maftei este în prezent director tehnic la Centrul de Copii și Juniori al lui Rapid.
Marius Șumudică își dorește revenirea la Rapid
Există și persoane care îl văd pe Marius Șumudică drept persoana potrivită pentru a redresa ”corabia”. Cu toate acestea, Marius Șumudică a evitat să dezvolte prea mult acest subiect, din respect pentru actualul antrenor al celor de la Rapid, Mihai Iosif.
În schimb, tehnicianul admite că și-ar dori foarte mult să revină ca antrenor al Rapidului și că o va face la un moment dat, atunci când situația o va cere.
”Voi lua în considerare orice ofertă pe care să mă bazez. Rapidul are antrenor deocamdată, este Iosif, n-am ce să discut deocamdată, nu se pune problema. La Rapid sunt iubit, acolo este casa mea.
Acolo va fi o zi în care mă voi întoarce. Acolo este inima mea şi acolo probabil că sunt şi iubit. Rapidul face parte din viaţa mea. Rapidul însemnă foarte mult pentru mine, dar în momentul de faţă Rapidul are antrenor, nu se pune niciun fel de problemă şi nu vreau să pun niciun fel de presiuni.
Vom vedea ce se va întâmpla în viitor, Rapid nu e singura opţiune, dar este dragostea pentru acest club. Da, Liga 1 redevine o opţiune. Există varianta să antrenez în România”, a declarat Marius Șumudică, pentru Sport Total FM.
Etichete: marius sumudica , antrenor rapid , vasile maftei , mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...