Exclusiv Variantă surpriză pentru înlocuirea lui Dan Petrescu! "Duşmanul" FCSB e pe lista scurtă a CFR-ului
30.04.2018, 19:56Dan Petrecu e la un pas de plecarea de la CFR Cluj, iar conducerea grupării din Gruia s-a reorientat deja spre înlocuitorul "Bursucului". Marius Şumudică, "duşmanul" de clasă al FCSB-ului, e pe lista scurtă a feroviarilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Motivul pentru care clujenii apelează la actualul antrenor al lui Kayserispor este lupta pe care a dus-o în trecut cu roş-albaştrii, cărora le-a "furat" titlul de campioni ai României, în stagiunea 2015-2016.
Şumudică se află la Kayserispor din vara anului trecut şi are contract cu turcii până în 2019. Tehnicianul are un salariu de 400.000 de euro, identic cu cel pe care îl are şi Petrescu la CFR.
Marius Şumudică a mai pregătit în cariera sa echipele Rocar Bucureşti, Inter Gaz Bucureşti, Progresul Bucureşti, Astra Ploieşti, Farul Constanţa, Gloria Bistriţa, Rapid Bucureşti, Kavala, FC Braşov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, Al-Shaab, Concordia Chiajna şi Astra Giurgiu.
O altă variantă pentru CFR Cluj o reprezintă şi Edi Iordănescu, anunţ pe care Mihai Stoica l-a făcut în direct la Digi Sport, atunci când a dezvăluit că Dan Petrescu va pleca în China.
De notat e şi faptul că Petrescu va plăti 400.000 de euro dacă va rupe contractul cu CFR, dar şi că feroviarii îi vor plăti aceeaşi sumă în cazul în care îl vor demite.
"Ce a apărut în presă a apărut azi, nu s-a pus problema nici 1% să plece. Nu avem vreo idee în acest moment cine ar putea să-l înlocuiască. Dacă vine şi spune că vrea să plece, o să ne gândim", a fost reacţia lui Bogdan Mara, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Etichete: cfr cluj , marius sumudica , edi iordanescu , sumudica , petrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...